Infofinanciar > Info > F-16: centrul de pregătire din România. Piloții autohtoni vor avea prioritate
Info

F-16: centrul de pregătire din România. Piloții autohtoni vor avea prioritate

sua-inarmeaza-vietnamul
Credit imagine: Britannica.com

În iulie, s-a stabilit faptul că România va găzdui un centru de pregătire F-16. Astfel, piloții din cel puțin trei state se vor antrena pe aceste aeronave, totul pe teritoriul țării noastre.

Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale, a dat mai multe declarații în acest sens.

El a menționat „(…) centrul de instruire care va fi găzduit de România şi care, la Baza 86, va da posibilitatea în primul rând piloților români să se pregătească pentru avioanele F-16”. Acest centru va fi deschis „(…) şi altor membri ai Alianţei sau alţi parteneri doritori să poată face lucrul acesta în România”.

„Ne dorim, în timp, ca acest centru să devină un hub regional”, a mai spus oficialul.

Piloții români au prioritate

Angel Tîlvăr a explicat cum va funcționa antrenarea piloților pe aeronavele F-16.

Conform lui, „Evident, lucrul acesta se va face pe bază contractuală, subliniez: piloţii români având prioritate. Până acum mai există cel puţin trei state care şi-au exprimat dorinţa de a trimite piloţi la acest centru de instruire”. Ministrul a menționat că sunt mai multe etape. Motivul:  „pentru că probabil că dumneavoastră ştiţi, da, o să o fac pentru cei care ne citesc sau care ne urmăresc: există o abordare colaborativă între noi, între Olanda şi între Lockheed Martin. Partenerii noştri din Olanda vor oferi avioanele Lockheed Martin, vor oferi pregătirea şi elementele de instruire în ceea ce priveşte mentenanţa”.  În schimb, „România, ca ţară gazdă, va certifica, va contribui cu tot ce ţine de infrastructură şi nu-i puţin lucru”. Ministrul Apărării Naționale se arată optimist față de colaborare.

Caracterul contractual al antrenamentelor este valabil și pentru piloții ucrainene.

Ministrul a declarat că  „în România  nu sunt excluşi, dar va fi pe bază contractuală, ţinând seama şi de arhitectura de pregătire a piloţilor ucraineni, care este gândită la nivel european, în care ei pot face această pregătire nu numai în România, dar România este dispusă şi are, va avea capacitatea necesară. Se poate face şi acest lucru”.

F-16, unul dintre eforturile pentru Ucraina

Pregătirea piloților este un efort de a întări apărarea statelor NATO. În urma summitului de la Vilnius din iulie, s-a format o coaliție de 11 state membre. Acestea au rolul de a pregăti piloți și pentru a înlesni contraofensiva ucraineană.

Atunci „a fost analizată și implicarea României într-un proiect transatlantic nou”. Acesta a constat în crearea  „unei facilități de instruire a piloților pentru operarea avioanelor F-16”.

Conform Administrației prezidențiale, s-a stabilit deschiderea unui hub regional: „Împreună cu alți aliați și cu compania care proiectează acest avion de luptă, va fi creat, în România, un hub regional pentru antrenamentul piloților care vor zbura pe aceste avioane.
Aici vor fi pregătiți piloții români care operează aeronave F-16, urmând ca facilitatea să fie deschisă ulterior și participării piloților din statele aliate și partenere NATO, inclusiv din Ucraina”.„Acest hub regional de instruire va acoperi cerințele de pregătire din partea aliaților și a partenerilor regionali, ceea ce va conferi României poziționarea ca lider regional în domeniul instruirii piloților F-16, contribuind astfel la creșterea coeziunii, demonstrarea unității și întărirea posturii de descurajare și apărare euroatlantică”.

În afara României, mai sunt 10 țări implicate în coaliție. Acestea sunt Danemarca, Olanda, Belgia, Canada, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Suedia şi Regatul Unit. Informația a fost publicată pe pagina HotNews.