Soții Ceaușescu au avut niște celebre vile de protocol. Cele mai cunoscute sunt la Predeal, dar și pe malul mării – mai precis, în stațiunea Neptun. Acolo a luat naștere un adevărat complex de case luxoase, unde au fost găzduite toate personalitățile politice de seamă cu care Nicolae Ceaușescu se afla în relații diplomatice.
În prezent, investitorii străini dețin aceste vile de protocol. Ei le-au transformat în apartamente care pot fi închiriate în regim hotelier. În funcție de momentul din sezon în care decideți să le vizitați, prețul poate varia de la mediu la foarte piperat.
Ce spun experții în turism
Relu Cărpraru, manager de turism, a explicat că există mai multe stadii de renovare pentru vilele lui Nicolae Ceaușescu. Astfel, unele dintre ele sunt pe deplin refăcute, în vreme ce altele au rămas nerenovate, dar în condiții excelente. Acestea din urmă sunt alegerea persoanelor nostalgice, care vor să simtă patina timpului asupra caselor opulente.
„Din fostele vile de protocol avem posibilitatea înspre închiriere către turiști aproximativ la un număr de cinci vile. Dintre acestea, un număr de trei vile sunt renovate la un standard modern, trei stele sau patru stele, în funcție de vilă, pot fi închiriate pe apartamente, dar avem și vile din anii de atunci, păstrate la un confort cât se poate de bun, dar nerenovate
Și pot fi închiriate și acelea la cheie. Se pot închiria și turiștii vor da față în față cu vremurile de atunci. Ele au partea de mobilier din lemn masiv care sunt cât de bine s-a putut, întreținute ușile, pardoseala”, explică expertul în domeniul călătoriile.
Au lipici la turiști?
Vilele de protocol sunt iubite de turiștii care frecventează stațiunea Neptun. Ei sunt pasionați atât de componenta de istorie recentă, de imaginea cuplului dictatorial, cât și de retrăirea unui moment din primii ani de viață.
„Eu vin de atunci în stațiunea asta, am crescut aici și îmi place în continuare. Îmi place că e liniște, că e verdeață, e apa bună”, a spus o turistă, care se întoarce iar și iar la marea albastră de la Neptun, dar și la vilele de protocol care i-au marcat copilăria.
Pentru a petrece o noapte într-una dintre vilele ceaușiste, este nevoie să scoți din buzunar 360 de lei pe noapte în cel mai bun caz, adică la începutul și la sfârșitul sezonului estival. Pe de altă parte, la apogeul sezonului și mai ales în weekend, prețul va fi de aproximativ 800 de lei pentru o noapte, se arată într-un articol publicat de Antena 3 CNN.