Facebook și Instagram vor fi investigate pentru posibile încălcări ale normelor UE privind conținutul online referitoare la siguranța copiilor.
Autoritățile de reglementare din UE au anunțat că Facebook și Instagram vor fi investigate. Companiilor li se cere să combată mai eficient conținutul ilegal și dăunător de pe platformele lor.
Comisia Europeană a declarat că a decis să deschidă o investigație aprofundată în cazul Facebook și Instagram. Motivul îl reprezintă faptul că acestea nu au abordat în mod adecvat riscurile pentru copii. Meta a prezentat un raport de evaluare a riscurilor în septembrie.
„Comisia este îngrijorată de faptul că sistemele atât ale Facebook, cât și ale Instagram, inclusiv algoritmii lor, pot stimula dependențele comportamentale la copii. Comisia este preocupată șide metodele de verificare a vârstei puse în aplicare de Meta”, a anunțat executivul UE.
Meta a declarat că dispune deja de o serie de instrumente online pentru a proteja copiii, conform Reuters. Compania se află deja în vizorul UE în ceea ce privește dezinformarea electorală. Amenda poate fi de până la 6% din cifra de afaceri anuală globală a companiei.