Infofinanciar > Info > Facturile la energie vor crește de la 1 aprilie. Ce schimbări vor aduce majorările pentru consumatori
Info

Facturile la energie vor crește de la 1 aprilie. Ce schimbări vor aduce majorările pentru consumatori

Facturile la energie vor crește de la 1 aprilie. Ce schimbări vor aduce majorările pentru consumatori
sursa foto arhiva companiei

Începând cu 1 aprilie 2025, facturile la energie electrică pentru consumatorii non-vulnerabili ar putea crește cu aproximativ 17-20 de lei pe lună, în funcție de consumul individual.

Această ajustare se aplică celor care beneficiază de tarife reglementate, în special celor care plătesc 0,68 lei/kWh. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat că pentru consumatorii vulnerabili, facturile nu vor crește, iar pentru cei cu consumuri medii, nu se preconizează majorări semnificative.

Pentru a evita creșterea costurilor, consumatorii pot compara ofertele furnizorilor pe site-ul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și pot schimba furnizorul dacă găsesc oferte mai avantajoase. Schimbarea furnizorului este un proces simplu și rapid, realizabil online, notează adevarul.ro.