Infofinanciar > Info > Numărul falsurilor de bancnote românești a crescut cu 31% în 2023
Info

Numărul falsurilor de bancnote românești a crescut cu 31% în 2023

bancote, tocmai ieșite de pe banda de fabricație (sursă foto: capital.ro)
Sursa foto: Arhiva companiei

Aproximativ 5.900 de bancnote false românești au fost verificate de către BNR în 2023. Acestea s-au majorat cu 31,4%, în comparație cu 2022. În luna aprilie 2023, s-au înregistrat cele mai multe falsuri, adică 908, dar și în octombrie, 809.

„Din numărul total de bancnote false, 800 au fost capturate de poliţie în cursul unor acţiuni specifice, înainte de a fi puse în circulaţie, iar 5.064 falsuri au fost depistate în circulaţie” potrivit BNR.

Bancnota de 100 de lei a fost cea mai des întâlnită în ceea ce privește falsurile, apoi cea de 50 de lei și 200 de lei. În anul 1995 s-a înregistrat recordul pentru falsificarea bancnotelor. Atunci, peste 45.000 de falsuri au fost găsite de banca centrală, potrivit Business Magazine.ro