Infofinanciar > Esential > Miză pe viitor: Familia Cristea investește 13 milioane de euro într-un incubator de afaceri
Esential

Miză pe viitor: Familia Cristea investește 13 milioane de euro într-un incubator de afaceri

Miză pe viitor: Familia Cristea investește 13 milioane de euro într-un incubator de afaceri
Sursa foto: Arhiva companiei

Adriana și Ștefan Cristea, care dețin Arc Parc Industrial din Dej, au finalizat o investiție de 13 milioane euro într-un incubator de afaceri. Familia Cristea se numără printre oamenii de afaceri nominalizați în „Top 300 cei mai bogați români“, publicat de revista Capital la finalul anului trecut.

2023 a fost un fast pentru antreprenorii Adriana și Ștefan Cristea care dețin Arc Parc Industrial din Dej. Aceștia au marcat finalizarea unei investiții consistente, de 13 milioane de euro, într-un proiect de viitor.

„Sfârșitul lui 2023 marchează finalizarea unui proiect al meu «de suflet» și anume Incubatorul de afaceri ARC PARC. Acesta constă într-o hală industrială de 12.000 mp, împarțită în 13 spații modulare și o clădire adminsitrativă pentru servicii. Incubatorul promovează inițierea şi dezvoltarea afacerilor din sectorul industriei auto și componentelor auto. Practic, dorim să dăm o mână de ajutor tinerilor aflați la început de drum în acest vast domeniu al industriei automotive.“, ne-a declarat Ștefan Cristea, CEO Arc Parc.

Extindere pe mai multe planuri

Concomitent, în cadrul Arc Parc Industrial s-au facut investiții în utilaje și echipamente. Acestea permit acoperirea unei game mai largi de lucrări din domeniul construcțiilor industriale și de infrastructură rutieră. Au fost achiziționate linii pentru producţia de prefabricate din beton și sisteme de pretensionare.

Investițiile realizate până acum de familia Cristea sunt în sectorul imobiliar, industrial și logistic. din țară. „Deținem 40 de hectare în parcul industrial de la Dej, al cărui grad de ocupare este de 70%.“, a declarat CEO-ul companiei.

În 2023, oamenii de afaceri au continuat investițiile în spații de producție și depozitare. Iar din 2024 va da startul investițiilor în domeniul producerii de energie regenerabilă.

„Întotdeauna mă raportez la evoluția  avută de la un an la altul. Prefer pașii mici și siguri care duc spre realizări mari si stabile în timp.“, a mai declarat Ștefan Cristea.

„Este vital să greșim“

Antreprenorul consideră că orice criză poate fi interpretată de către un antreprenor ca o provocare profesională.

„În ultimii 5 ani am traversat cu toții o perioadă dificilă. Am avut pandemie și creșteri de prețuri la materiale de construcții. Am avut și avem război. Avem în continuare instabilitate fiscală. Ori toate acestea, pentru un antreprenor nu fac decât să îl provoace să iși pună în valoare cum știe mai bine abilitățile de manageriere și de coordonare. A găsi o soluție viabila și o formulă echitabilă care să ofere propriei afaceri stabilitate. Este un lucru esențial în viața oricărui antreprenor.“, ne-a declarat Ștefan Cristea.

Potrivit acestuia, și eșecurile au rolul lor în evoluția oricărei afaceri: „Toți greșim și este bine că greșim. Aș spune că este vital să greșim. Uneori un eșec poate însemna mai degarabă o nouă oportunitate de a îmbunătăti ceva, decât un semn că ar trebui să renunți.“