Costurile importurilor de alimente din întreaga lume sunt pe cale să atingă un record de aproape 2.000 de miliarde de dolari în 2022, punând presiune asupra celor mai sărace țări de pe glob, care probabil că vor livra volume considerabil mai mici de alimente, a declarat vineri Agenția ONU pentru Alimentație.
Prețurile mondiale ale alimentelor au urcat la niveluri record în martie, după ce Rusia a invadat Ucraina, un producător cheie de cereale și semințe oleaginoase, și, deși de atunci s-au retras într-o oarecare măsură, ele rămân peste nivelurile ridicate de anul trecut.
Această creștere afectează în mod disproporționat țările vulnerabile din punct de vedere economic și se așteaptă să continue să facă acest lucru și anul viitor, chiar dacă situația generală a ofertei agricole se va îmbunătăți puțin.
„Acestea sunt semne alarmante din punctul de vedere al securității alimentare”, a declarat Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) în raportul său bianual Food Outlook. Factura mondială a importurilor de alimente ar urma să ajungă la 1.940 de miliarde de dolari în acest an, în creștere cu 10% față de anul trecut și mai mare decât se preconiza anterior, a precizat FAO.
Probleme greu de rezolvat
Raportul a menționat că volumul importurilor de alimente din țările cu venituri mici ar urma să scadă cu 10%, în timp ce factura de importuri alimentare pentru anul în curs rămâne aproape neschimbată, ceea ce indică probleme tot mai mari de accesibilitate.
„Importatorii întâmpină dificultăți în a finanța costurile internaționale în creștere, ceea ce ar putea anunța sfârșitul rezistenței lor la prețurile internaționale mai mari”, a mai spus FAO.
În ceea ce privește inputurile agricole, cum ar fi îngrășămintele, a căror producție necesită multă energie, FAO a precizat că costurile de import la nivel mondial vor crește cu aproape 50% în acest an, ajungând la 424 de miliarde de dolari, ceea ce va forța unele țări să cumpere și să folosească mai puțin. Acest lucru va duce în mod inevitabil la o productivitate mai scăzută, la o disponibilitate mai mică de alimente pe plan intern și la „repercusiuni negative asupra producției agricole globale și a securității alimentare” în 2023, a precizat organizația.
Prognoza sezonului viitor
În ceea ce privește sezonul 2022/23, agenția estimează că producția de grâu va crește cu 0,6% de la an la an pentru a atinge un nivel record de 784 de milioane de tone, dar notează că majorările sunt așteptate mai ales în China și Rusia, lăsând stocurile în scădere cu 8% în restul lumii.
Între timp, producția de cereale secundare precum porumbul, orzul și sorgul este văzută în scădere cu 2,8% în acest sezon.
Totuși, partea bună a situației este că, potrivit FAO, producția de semințe oleaginoase va crește cu 4,2%, atingând un nivel record, producția de zahăr va crește cu 2,6%, în timp ce producția de orez va rămâne la un nivel mediu general, datorită rezistenței plantațiilor din Asia și a redresării producției din Africa.