Luni, 30 octombrie 2023, oficialii din Senat au adoptat un nou proiect de lege. Mai exact acesta va reglementa comercializarea băuturilor energizante. Copii cu vârstă sub 18 ani nu vor mai putea achiziționa sau primi băuturi energizante. În acest caz forul decizional este Camera Deputaților.
Proiectul de lege a fost adoptat cu un număr de 84 de voturi pozitive. Totuși, au existat și 10 abțineri. Conform propunerii legislative, „se interzice comercializarea sau oferirea în mod gratuit a băuturilor energizante şi a derivatelor acestora persoanelor cu vârsta sub 18 ani, inclusiv prin comerţul online şi/sau alte metode de vânzare la distanţă”.
De asemenea, băuturile energizante nu vor mai putea fi comercializate nici în automate. În cazul în care aceste reglementări vor fi încălcate, se vor aplica sancțiuni cu amenzi. Valorile sunt unele considerabile și se încadrează între 25.000 și 100.000 de lei. De asemenea, mai există posibilitatea ca activitatea operatorului economic să fie suspendată pentru o perioadă de 30 până la 60 de zile, informează hotnews.ro