Ambasadorul României în Statele Unite, Adrian Muraru, a anunțat marți, 01 octombrie că România îndeplinește condițiile necesare pentru a fi inclusă în programul Visa Waiver. Un program care permite cetățenilor români să călătorească fără vize în SUA.
„Ieri (luni – n.r.) s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiţie pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare. Dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicaţii pentru vize din acest an, precum şi pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere”, a transmis Adrian Muraru.
Potrivit diplomatului român, citat de Agerpres, în cazul în care și partea americană confirmă rata de respingere de sub 3%, cetățenii români se vor putea deplasa în Statele Unite fără vize în prima parte a anului viitor,
„A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei ţări. Vor exista beneficii importante pentru noi. Călătorind mai uşor, românii vor construi mai multe punţi şi vor putea impulsiona astfel comerţul sau investiţiile. De asemenea, ne aşteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România şi America”, a adăugat diplomatul român.
Alianţa cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă, dar generaţie după generaţie a arătat că prietenia noastră poate fi întotdeauna desăvârşită”, a mai subliniat Adrian Muraru cu referire la Programul Visa Waiver.