Peste 34% dintre români erau expuşi anul trecut riscului de sărăcie şi excluziune socială, aceasta fiind de departe cea mai mare pondere înregistrată în rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene în anul 2022, arată datele publicate miercuri de Eurostat, transmite Agerpres.
Potrivit oficiului european de statistică, anul trecut 95,3 milioane de persoane din UE (echivalentul a 21,6% din populaţie) erau supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, adică trăiau într-o gospodărie care se confrunta cu cel puţin una dintre cele trei situaţii: risc de sărăcie, deprivare materială şi sociala severă şi /sau trăiau într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii. Eurostat precizează că cifrele au rămas relativ stabile comparativ cu 2021, când 95,4 milioane de persoane din UE (22% din populaţie) erau supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială.
În rândul statelor membre, cea mai mare pondere a persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra în România (34,4%), Bulgaria (32,2%), Grecia şi Spania (ambele cu 26%). Pe de altă parte, cele mai mici ponderi se înregistrau în Cehia (11,8%), Slovenia (13%) şi Polonia (16%). La nivelul UE, riscul de sărăcie şi excluziune socială era în 2022 mai mare pentru femei decât pentru bărbaţi (22,7% comparativ cu 20,4%). De asemenea, peste o cincime (22,4%) din populaţia UE care trăia într-o gospodărie cu copii dependenţi era în risc de sărăcie şi excluziune socială.
Unde este cel mai greu?
Din 4,77 milioane de pensionari, cât avea România în martie 2023 (cu 3.214 mai puțini decât luna anterioară), peste 4 milioane trăiau cu venituri mai mici de 3.000 de lei pe lună, potrivit unui răspuns oferit de fostul ministru al muncii, Marius-Constantin Budăi, la o interpelare a deputatului de Alba, Beniamin Todosiu.
Dintre aceștia, 1,06 milioane de bătrâni din România trăiesc cu mult sub limita sărăciei, cu pensii de maxim 1.000 de lei pe lună (aproximativ 33 de lei pe zi).Cei mai mulți pensionari cu venituri sub 1.000 de lei se află în: Iași (41.785 de persoane), Dolj (39.859 de persoane) și Cluj (35.046 de persoane). Județele care stau cel mai bine la acest capitol sunt: Covasna (9.836 de persoane), Tulcea (12.199 de persoane) și Caraș Severin (13.991 de persoane). În București, cei mai puțini pensionari care primesc sub 1.000 de lei pe lună sunt în sectorul 1 (5.403 de persoane), iar cei mai mulți sunt în sectorul 5 (8.552 de persoane).
Cei mai mulți pensionari cu venituri sub 2.000 de lei trăiesc în: Iași (101.744 de persoane), Prahova (101.423 de persoane) și Cluj (100.037 de persoane).
Prahova conduce și topul județelor cu cei mai mulți bătrâni cu pensii sub 3.000 de lei, cu 158.334 de persoane, urmat de Cluj (152.696 de persoane) și Iași (140.425 de persoane).
Datele au fost colectate în martie 2023 prin intermediul Casei Naționale de Pensii Publice și se referă la persoanele plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat și din fostul sistem de pensii al agricultorilor, potrivit Fanatik.