Infofinanciar > Info > Federația Sindicatelor Energetica a anunțat că va protesta. Lucrătorii sunt nemulțumiți de noua lege a pensiilor
Info

Federația Sindicatelor Energetica a anunțat că va protesta. Lucrătorii sunt nemulțumiți de noua lege a pensiilor

proteste (sursă foto: Kanal D)
Sursa foto: Arhiva companiei

Pe data de 20 noiembrie, Federaţia Sindicatelor Energetica a anunțat un protest în fața Ministerului Muncii cauzat de noua lege a pensiilor.

Federația consideră că noua lege pune în pericol toți lucrătorii din domeniul nuclear integrat.

„Federaţia Sindicatelor Energetica, afiliată la Blocul Naţional Sindical, informează că, în data 20 noiembrie 2024, începând cu ora 11.00, va organiza un protest în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Tema protestului este reprezentată de noua lege a pensiilor. A fost deja aprobată de Guvern şi adoptată de Parlament. A intrat în vigoare de la data de 1 septembrie 2024”, a declarat  aceasta.

Astfel, situația se referă la cei care activează în domeniul pulberii dioxidului de uraniu, respectiv fabrica Feldioara şi cei care activează în fabrica de comubustibil nuclear Mioveni.

„Noua lege măreşte stagiul de cotizare pentru aceştia. Impune şi un prag de vârstă de minim 45 de ani pentru pensionare”, se precizează în comunicat.

Federaţia solicită mentinerea stagiului de cotizare si a conditiilor de pensionare. Situația se aplică pentru Zona I si II de expunere la radiatii reglementat în legislatia anterioara, conform psnews.