România în momentul de față importă 80% din consum! Fermele din România se închid, rând pe rând, din cauza costurilor foarte ridicate pe care le au cu animalele. Iar, noi ajungem să mâncăm carne importată, care este foarte scumpă.
Conform observatornews.ro, Marian Grasu este măcelar la Piaţa Obor din Capitală. Aici vinde carne din România, adusă de la abatoare din Braşov şi Ilfov. „6-7 porci pe săptămână, ceea ce înseamnă undeva la 600-700 de kilograme. Oamenii nu mai cumpără cu kilogramele. Cumpără undeva la jumătate de kilogram, 700 de grame”, a declarat Marian Grasu, măcelar. Vânzările mici sunt cauzate şi de preţurile aflate mereu în creştere. „Din cauza combustibilului se scumpeşte şi marfa pe care o vindem noi. Anul trecut era cu 2 lei mai ieftin pe fiecare produs”, a declarat Marian Grasu, măcelar.
Carnea de porc, cea mai consumată de români
Faţă de anul trecut, carnea de porc s-a scumpit cu 10%, arată cifrele oficiale. Însă, acest lucru este valabil în magazine, căci, în ferme creșterea este de 31%.
„Preţul cerealelor a explodat, preţul energiei a explodat. Acest preţ înseamnă exact cu cât reuşim noi să vindem către abatoare”, a declarat Ioan Ladoşi, Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc.
Datele Comisiei Europene arată că o sută de kilograme de carcasă de porc costă în medie, la poarta fermei, 206 euro. Asta înseamnă 10 lei pe kilogram. Până la magazin însă preţul tot creşte. „Se adaugă costurile pe care le au abatoarele pentru sacrificare, pentru porţionare, secţionarea carcaselor. Ele, la rândul lor, trebuie să vândă carnea către procesator sau către retail”, a declarat Ioan Ladoşi, Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc, pentru observatornews.ro
Din 77 de kilograme de carne de porc cât consumăm în medie pe an, doar 23 de kilograme sunt din animale crescute în fermele autohtone. O situaţie greu de înţeles pentru ţara aflată pe locul cinci în Europa la suprafaţa pe care se face agricultură.
Însă, se poate spune că prețurile la carnea de porc, în fermele europene, au fost mici până în februarie anul acesta, pentru ca într-o singură lună să crească cu 32%, la jumătatea lunii martie 2022, ajungând la 178 euro/100 kg (16% peste media pe 5 ani). La sfârșitul anului 2021, prețul mediu în UE era de 135 de euro 100 de kilograme, mic în raport cu costurile ridicate ale inputurilor. Marjele scăzute au împins producătorii de porci din UE să reducă numărul de scroafe de reproducție cu 3,6%.