Infofinanciar > Info > Fermierii pot obține 2.000 de lei pe cap de animal! Cererile se depun până în iunie
Info

Fermierii pot obține 2.000 de lei pe cap de animal! Cererile se depun până în iunie

bani pentru fermieri (Sursă foto: realitatea.net)
sursa foto: arhiva companiei

Fermierii care cresc porci din rasele Mangalița și Bazna pot primi un sprijin financiar anual de 2.000 de lei pentru fiecare animal din gospodărie, ceea ce echivalează cu 500 de euro. Subvenția a crescut cu peste 60% față de anul trecut. Aceste rase, aflate în pericol de dispariție, sunt apreciate pentru carnea lor, considerată mai sănătoasă pentru consumul uman.

Guvernul a anunțat că fermierii pot solicita această subvenție până la sfârșitul lunii iunie. Fondurile pentru această inițiativă au fost deja aprobate pentru a încuraja creșterea acestor rase de porci, recunoscute în Europa pentru calitatea superioară a cărnii. Pentru a fi eligibili, fermierii trebuie să îndeplinească anumite condiții specifice.

Fermierii pot cere sprijin financiar

„Valoarea totală a sprijinului este de 1 milion de lei. Cei care beneficiază de acest sprijin nu pot depăşi 20.000 de euro a trei exerciţii financiare. Cererile se depun la Direcţia Agricolă până pe data de 31 iunie 2024”, a declarat Elena Claudia Gogu, director Direcția pentru Agricultură Suceava.

Fermierii își pregătesc solicitările pentru a obține sprijinul financiar oferit de stat.

„Orice venit în plus e binevenit. Şi anul ăsta să ne descurcăm cumva. Am în jur de 30 şi ceva de scroafe care sunt reproducătoare de bază. Mai ales că acum s-a şi mărit oleacă venitul, valoarea, tragem tare. Pretenţioşi la mâncare nu sunt, după cum vedeţi mănâncă lucernă, porumb”, a declarat Vasilică Bădeliță, pentru observatornews.ro.

Un fermier din județul Arad este considerat cel mai important producător de porci Mangalița și Bazna. Ioan Rășinar, care crește astfel de porci în localitatea Pâncota, deține cel mai mare număr de animale înregistrate în Registrul genealogic, secțiunea principală.

Ioan Rășinar a început să crească porci Mangalița după ce a gustat slănină obținută de la această rasă și a fost impresionat de gustul ei. Așa că a decis să își deschidă o fermă specializată în creșterea porcilor Mangalița și Bazna. În prezent, el lucrează la construirea unui abator și planifică deschiderea unei carmangerii.

„Creşte mai greu dacă-l ţii pe beton. Dar eu, crescându-l în semilibertate, am o medie de 10 kg pe lună. La mine, un porc la un an, la 12 luni, are în jur de 100-110 kg. Creşterea cea mai grea este până la 6 luni, când depune mai mult de 45 kg.

După 100 începe să meargă bine, 150-160 kg până la 200 kg. Le dau porumb şi lucernă. Am baloţi din ăia de 250 kg, îi ridic cu motostivuitorul şi îi arunc acolo, precum caprele stau.

Şi la scroafele care sunt cu purcei le macin furajul din porumb, orz, purceii până la două luni stau acolo şi de la două luni îi înţarc”, a declarat crescătorul din județul Arad pentru revista Fermierului.