Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) condus de Petre Daea a postat în consultarea publică proiectul de hotărâre privind completarea HG nr 1174/2014, privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Scopul acestui act normativ constă în facilitarea condițiilor pentru acordarea ajutorului de stat, prin reducerea accizei pentru motorina utilizată în agricultură, în baza documentelor justificative.
„ Am alocat pentru anul 2023 suma de 500 milioane de lei de la bugetul de stat, în așa în fel încât sprijinul de care beneficiază agricultorii pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură să fie acordat și în acest an, prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizate la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare”, a declarat Petre Daea.
Ajutorul de stat este acordat sub formă de rambursare, pe baza documentelor justificative
în acest an subvenția acordată fermierilor ca ajutor de stat sub forma de rambursare este de 1, 529 lei/litru și reprezintă diferența dintre plafonul de 1,632,81 lei/1000 litri al accizei standard pentru motorină și rata accizei reduse de 103,9059 lei/1000 litri.
„Pentru anul 2023, rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare, este de 103,9059 lei/1.000 litri și reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1000 litri calculată la rata de schimb a monedei euro din data de 3 octombrie 2022” se arată în varianta modificată a HG nr. 1174/2014.
Suma de 500.000 de lei prevăzută pentru plata ajutorului de stat în anul 2023 se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aporate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Reaminitim că fermierii au putut depune șa APIA cererea acord pentru subvenția la motorină până pe 3 ianuarie. Ajutorul de stat este acordat sub formă de rambursare, pe baza documentelor justificative cu ajutorul cărora agricultorii dovedesc achiziționarea cantităților de carburant.
Cine poate beneficia de ajutorul oferit de MADR
Pot accesa ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorină producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole.
organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, aşa cum sunt definite în Legea îmbunătăţirilor funciare nr.138 / 2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole, potrivit romaniatv.net.