Infofinanciar > Info > Fermierii români primesc bani! Care sunt condițiile pentru a beneficia de 15.000 de lei
Info

Fermierii români primesc bani! Care sunt condițiile pentru a beneficia de 15.000 de lei

Fermierii români primesc bani! Care sunt condițiile pentru a beneficia de 15.000 de lei
Sursa foto: arhiva companiei

Fermierii din România au posibilitatea de a beneficia de un sprijin financiar. Valoarea acestuia este de 15.000 de lei. Acest ajutor bănesc se acordă în două tranșe. Însă, pentru a-l putea primi, este nevoie de îndeplinirea unor condiții.

Sprijin în valoare de 15.000 de lei pentru fermierii români. Aceștia pot primi bani din partea statului. Ei vor beneficia de sume în două tranșe. Totuși, pentru a putea intra în posesia fondurilor trebuie să îndeplinească mai mult condiții.

Protecția oferită de lege

Fermierii care cultivă legume în spații protejate au posibilitatea de a primi un sprijin financiar considerabil. Acesta se acordă prin intermediul programului Tomata2024. Ajutorul anual, a cărui valoare este de 3.000 de euro, se oferă în două tranșe. În acest fel se poate susține producția de roșii în sere și solarii.

Programul Tomata 2024 îi vizează pe producătorii de legume. Mai ales, pe cei care cultivă roșii în spații protejate și care oferă dovada valorificării unei cantități minime.

Pentru a putea intra în posesia acestui sprijin financiar este nevoie ca aceștia să îndeplinească mai multe condiții. Mai exact:

  • Cultivarea roșiilor în spații protejate: Este necesară cultivarea roșiilor pe o suprafață de cel puțin 1.000 de metri pătrați de solar sau seră.
  • Valorificarea producției: Fermierii trebuie să valorifice minim 3.000 de kilograme de roșii din suprafața eligibilă.

Plata în două tranșe

Fermierii vor primi plata acestui sprijin în două tranșe. Valoarea primei tranșe a fost de 1.500 de lei. Un lucru care trebuie precizat este faptul că termenul limită pentru plată a fost data de 30 iunie. Beneficiarii ar fi trebuit să aibă banii în conturi până la data de 1 iulie 2024.

Cea de-a doua tranșă din banii de care pot beneficia fermierii se va acorda în luna septembrie. Însă, pentru a putea intra în posesia acestora este nevoie de prezentarea unor dovezi care să ateste producția.

Beneficiarii celei de-a doua tranșe

Pentru a putea intra în posesia banilor din cea de-a doua tranșă, fermierii trebuie să prezinte mai multe dovezi. Mai exact, ei trebuie să parcurgă următorii pași:

  • Facturarea producției: Beneficiarii trebuie să întocmească facturile aferente programului Tomata 2024, asigurându-se că acestea însumează o cantitate de minimum 3.000 kg de roșii pe o suprafață de 1.000 m².
  • Vizarea carnetelor de producător: Fermierii trebuie să aibă carnetul de producător vizat de primărie.
  • Depunerea documentelor: Documentele care dovedesc vânzarea producției se depun la primărie în perioada 15 iulie – 15 august.

Noutate în 2024

Un element de noutate din acest an este faptul că nu mai este nevoie de prezentarea certificatului fitosanitar. În acest fel, procesul este unul mai simplu pentru fermieri.

Programul Tomata 2024 este un sprijin extrem de important pentru producătorii de legume de la noi din țară. Ei beneficiază în acest fel de resursele financiare necesare pentru a-și susține și dezvolta activitatea, informează dailybusiness.ro