Infofinanciar > Info > Fermierii români primesc peste 125 de milioane de euro. Cum și până când pot fi accesate sumele
Info

Fermierii români primesc peste 125 de milioane de euro. Cum și până când pot fi accesate sumele

Fermierii români primesc peste 125 de milioane de euro. Cum și până când pot fi accesate sumele
Sursă foto: Agrointeligența

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a autorizat plata subvențiilor, pentru fermierii care practică agricultura ecologică și măsuri de agromediu, derulate prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Plățile se vor efectua etapizat în două tranșe până la 30 iunie 2023, potrivit anunțului făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), citat de Agerpres.

APIA a ordonat efectuarea plăților pentru măsurile 10 și 11

APIA a început de la 14 februarie efectuarea plăților aferente campaniei 2022 pentru solicitanții în cadrul măsurii 11- agricultură ecologică și care au beneficiat deja de plata în avans în perioada 17 octombrie-29 noiembrie 2022. Tot de la aceeași dată, APIA a ordonat acordarea plăților și pentru măsura 10, agro-mediu și climă acordat prin PNDR 2014-2020, după care odată atins plafonul maxim de finanțare, plățile se vor face prin EURI.

„Precizăm faptul că, până la această dată, pentru cele două măsuri din Campania 2022, s-a autorizat la plată suma de 125,98 milioane euro. Din această sumă, 22,29 milioane euro provin din noul fond EURI”, se arată într-un comunicat al MADR.

Plățile se vor acorda în perioada 1 decembrie-30 iunie a anului calendaristic următor, plăți care se vor efectua în două tranșe în intervalul menționat, în concordanță cu art 75 „ Plățile către beneficiari ” din regulamentul (UE) nr. 1306/2013 din 17 decembrie 2013.

Ministerul Agriculturii face aceste precizări la scurt timp după ce au apărut mai multe intervenții publice privind plata subvențiilor pentru agricultură ecologică și măsurile de agromediu.

Sistemul informatic este „nevinovat”

Replica celor de la Ministerul Agriculturii a venit imediat: „APIA a dezvoltat funcţionalităţile informatice necesare pentru efectuarea plăţilor din EURI în termenul stabilit prin Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Respingem ca nefondate şi neadevărate afirmaţiile europarlamentarului Dacian Cioloş prin care susţine că sistemul informatic pentru efectuarea plăţilor APIA nu este pregătit şi că nu a fost contractată nicio firmă care să dezvolte modulele în sistemul de plăţi. Pentru stoparea răspândirii de informaţii false în spaţiul public, precizăm că APIA a încheiat la data de 11.01.2023 un acord cadru pentru servicii de dezvoltare, extindere şi mentenanţă a sistemului informatic al APIA de gestionare a cererilor de plată, care asigură dezvoltarea/adaptarea tuturor funcţionalităţilor informatice pentru derularea optimă şi în condiţii legale a schemelor de plăţi. Apreciem că informaţiile prezentate trebuie să se bazeze pe o verificare prealabilă a conformităţii cu starea de fapt a lucrurilor şi să nu vizeze doar denigrarea imaginii instituţiei şi calomnierea personalului acesteia”, se mai arată în comunicatul citat citat de economica.net.

Totodată, APIA precizează că instituția aflată în subordinea MADR-ului s-a impus ca lider al absorbției fondurilor europene cu rată medie anuală de peste 96% și peste 100 de forme de sprijin gestionate.