1,2 milioane de copii din România învață în școli cu infrastructură inadecvată. În ultimii 10 ani, cel puțin 11 instituții de învățământ s-au prăbușit peste copii la ore. 4.200 de școli din România însumând peste 155.486 de elevi nu au acces la grupuri sanitare în incinta școlii. ¼ dintre școlile din România utilizează sobele ca principală sursă de încălzire. Ajunge!
Fie că este vorba despre catastrofe naturale – seisme, inundații și incendii, fie de accidente minore, infrastructura inadecvată în care învață nu mai puțin de 1,2 milioane de copii din România eșuează în rolul său principal, de protecție.
La mâna norocului
Realitatea reflectată de cifrele statistice arată că siguranța copiilor în foarte multe unități de învățământ din țară depinde de hazard și, cu atât mai mult, devine un subiect acut în 2022. Un subiect asupra căruia organizația Narada nu doar atrage atenția, ci se implică, alături de mediul privat și de comunitățile locale, prin proiectul HartaEdu.
Astfel s-a născut și campania „Fii erou! Salvează o școală!”, din experiența acumulată de Narada în ultimul an de la lansarea HartaEdu, proiectul prin care școlile din România înscriu o alertă educațională pe platformă, iar organizația caută soluții și resurse financiare pentru a o rezolva.
Parte a acestei campanii, pe lângă evenimentele pe care le va organiza în luna decembrie în școli, constă în implicarea și direcționarea a 20% din impozitul pe profit/venit al companiilor către Narada. Cu aceste fonduri Narada rezolvă aceste alerte și vine în ajutorul unităților de învățământ, cărora le predă, în același timp, cele mai valoroase lecții de antreprenoriat și leadership pentru autofinanțare, sub motto-ul #EokSăFacemNoi!
Hai, se poate!
„De fiecare dată când stau de vorbă cu oameni din diverse companii apare inevitabil discuția despre viitori angajați, nevoia de competențe specifice și cum educația din România ar trebui să fie la alt nivel. Se întâmplă în același timp în care auzim la știri că sunt școli cu toalete în curte, care nu au o sursă de alimentare cu apă, școli care folosesc sobe cu lemne ca sursă de încălzire sau școli ce reprezintă un adevărat pericol pentru siguranța fizică a elevilor. În ceea ce privește siguranța emoțională, statisticile sunt alarmante… Ce șanse avem să cultivăm potențialul maxim al copiilor României dacă o nevoie de bază nu este împlinită? În ultimul an, prin HartaEdu am încercat să rezolvăm cât mai multe dintre urgențele școlilor din România, iar acum chemăm oamenii să ni se alăture prin direcționarea celor 20% din impozitul pe profit. Pentru că numai împreună vom reuși să transformăm sistemul educațional din România și vom bătători cărarea unui viitor mai bun pentru copii”, spune Raluca Jianu, CEO Narada.
De ce aceste fonduri sunt vitale
Peste 600 de școli din România au risc seismic de grad I și II și impun lucrări urgente. Doar un procent de 6% din totalul școlilor îl reprezintă cele expertizate. Și aproape jumătate, 42%, dintre clădirile în care funcționează școli în România sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat. În București, în 2018, peste 170 instituții de învățământ își desfășurau activitatea în clădiri cu risc seismic, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).
În realitate, numărul acestora este mai mare, deoarece multe instituţii nu au răspuns solicitărilor ISU de a centraliza imobilele expertizate tehnic, potrivit aceleiași surse. Mai mult decât atât, în ultimii 10 ani, 11 instituții de învățământ s-au prăbușit peste elevi la ore, iar cauzele nu au fost cutremurele. Într-o școală gimnazială din județul Galați același tavan dintr-o sală de clasă s-a prăbușit într-un an și jumătate de 4 ori.
Și, după cum subliniază echipa organizației Narada, aceasta este doar o parte a problemei în ceea ce privește siguranța în școli. Pentru că, în continuare în anul 2022, aproximativ 4.200 de școli din România, însumând peste 155.486 de elevi, nu au acces la grupuri sanitare în incinta școlii, jumătate dintre acestea fiind amplasate în curte lipsite de apă curentă și canalizare. Iar ¼ dintre școlile din România, preponderent din zonele rurale, utilizează sobele ca principală sursă de încălzire, copiii învăţând în unele ierni friguroase cu geaca pe ei, în spații cu geamuri vechi prin care șuieră vântul.
Parteneriate robuste
Într-un an de la lansarea HartaEdu au fost soluționate peste 200 de astfel de alerte, cu impact pentru peste 150 de unități de învățământ din țară și peste 30.000 de elevi. Majoritatea alertelor au fost legate de problemele de infrastructură a clădirilor, schimbarea instalației electrice sau a rețelei de termoficare, multe dintre ele neschimbate de peste 50 de ani. La acestea s-au adăugat lipsa dotării cu tehnologie, lipsa rechizitelor și echipamente didactice, lipsa mobilierului școlar adecvat sau a bibliotecilor, precum și lipsa amenajării unor curţi exterioare.
Pe lângă partenerii strategici HartaEdu, Mastercard, BRD Groupe Société Générale, Inditex România, s-au alăturat deja campaniei „Salvează o școală!” susținute de Zitec, Magic FM și Rock FM și partenerii pe zona de târguri școlare Ipso Agricultură și Bergerat Monnoyeur România.
Pe data 16 decembrie 2022, aproximativ 25 de școli din țară, fiecare cu nevoia soluționării unei urgențe stringente legate de siguranța copiilor și cu o alertă înregistrată în HartaEdu.ro, vor organiza câte un târg de Crăciun cu susținerea Narada. Pentru acest târg, elevii vor confecționa obiecte pe care le vor scoate la vânzare, cumpărătorii fiind membrii comunității locale.
Fiecare școală va fi susținută de o personalitate publică care va amplifica momentul de derulare a târgului și va dona unul sau mai multe produse personale care să fie vândute la târg, prin licitație. Cu sumele astfel obținute, dar și cu ajutorul Narada și al partenerilor, școlile vor obține fonduri necesare să rezolve alerta (problema cu care se confruntă). Prin acest mecanism de autofinanțare, Narada ajută școlile nu doar să strângă fonduri, ci inclusiv să își dezvolte un mindset antreprenorial, să fie independente și să strângă bani, să construiască propriul lor mecanism de finanțare a alertei.
În campania „Fii erou! Salvează o școală!” – companiile se pot implica prin direcționarea a 20% din impozitul pe profit/venit prin accesarea paginii www.narada.ro/SalveazaOScoala.