În 1946, ultima dată când Statele Unite au încercat să cumpere Groenlanda, Washingtonul a oferit 100 de milioane de dolari în lingouri de aur. Ar fi fost vorba de un schimb de terenuri care ar fi transferat Danemarcei proprietatea asupra Point Barrow din Alaska. Poate că danezii ar fi trebuit să fie de acord. Dacă ar fi făcut-o, atunci nu ar mai fi trebuit să se lupte cu persistența potențialului cumpărător Donald Trump.
Mai exact, să suporte insistenta promovare a beneficiilor de a deveni american. De asemenea, ei ar fi fost beneficiarii celei mai bogate descoperiri de petrol din istoria Americii. Acest lucru venind odată cu deschiderea uriașului câmp petrolifer din Prudhoe Bay în 1967.
America și Groenlanda
„Deși datorăm multe Americii, nu cred că le datorăm întreaga insulă Groenlanda”, le-a spus ministrul danez de Externe de atunci, Gustav Rasmussen, americanilor înfuriați în 1946, atunci când le-a respins oferta. Această ofertă a fost făcută deoarece șefii de stat major și oficialii Departamentului de Stat au decis că transformarea celei mai mari insule din lume, situată pe cea mai scurtă rută polară dintre Washington și Moscova, în cel de-al 51-lea stat este o necesitate militară pentru Statele Unite. Revista Time a numit insula cel mai mare „portavion staționar” din lume.
Americanii au considerat că insula era complet lipsită de valoare pentru Danemarca. Mai exact, că fusese neglijată. Aceasta este o temă comună în alte oferte americane de a cumpăra Groenlanda. „Sunt puțini oameni în Danemarca care au un interes real în Groenlanda, economic, politic sau financiar”, a anunțat William Trimble. Acesta este un înalt oficial al Departamentului de Stat.
Acest lucru nu i-a convins pe danezii reticenți. Toate partidele politice ale țării au respins propunerea, Rasmussen calificând-o drept absurdă în cadrul unei dezbateri parlamentare. Între timp, americanii au fost la fel de încăpățânați în refuzul lor de a se retrage din bazele americane stabilite pentru prima dată pe insulă în 1941. Acestea au apărut pentru asigurarea faptului că Germania nazistă nu poate folosi Groenlanda pentru a ataca continentul american. Dar nici pentru a obține controlul asupra unor materii prime importante. Acest refuz a determinat în cele din urmă Danemarca să adere la NATO.
Planurile lui Trump, parte dintr-o lungă istorie
Trump este doar ultimul dintr-un lung șir de pretendenți – și nu doar americani – care au bătut la ușa Danemarcei pentru a-i lua insula din mâini. Trump se va dovedi probabil unul dintre cei mai insistenți și agresivi – acum a ridicat miza refuzând să spună dacă ar invada vreodată Groenlanda, fiind prima dată când o astfel de amenințare, în glumă sau altfel, a fost făcută de un lider american. Dar asta i-a adus prima pagină a ziarelor.
„Dacă mi-ați fi spus acum 10 ani că voi acorda un interviu despre Groenlanda, nu l-aș fi pus pe primul loc pe lista subiectelor care ar putea interesa mass-media”, spune istoricul John C. Mitcham de la Universitatea Duquesne din Pittsburgh. „Dar este, de asemenea, cu adevărat fascinant, oarecum îngrijorător, că auzim ecourile trecutului cu limbajul victorian despre suveranitate și securitate”, spune acesta.
„Tu și cu mine vorbim despre acest lucru în contextul Groenlandei, al Canadei și al lui Trump, dar același lucru poate fi aplicat la o parte din retorica din jurul anexării ruse în Ucraina, al ambițiilor maritime chineze în Pacific. Este într-adevăr destul de… Care este expresia? Vin nou în sticle vechi”, a adăugat expertul.
Cumpărarea de teritoriu
Criticii îl pot ironiza pe președintele ales pentru ambiția sa expansionistă de a anexa Groenlanda. Dar considerațiile geopolitice și logica militară au determinat diplomații americani să se ofere anterior să cumpere insula. Prima dată a fost în 1867, când puternicul secretar de stat de atunci, William H. Seward, care tocmai cumpărase Alaska de la Rusia, a lansat ideea. Era „demnă de o considerație serioasă”, a spus el.
Un expansionist înfocat, Seward, care râvnea, de asemenea, la Canada, a comandat un studiu favorabil, la fel cum ar face Trump pentru a atrage investitorii să susțină încă un hotel cazinou. „Documentul final – pe care Seward l-a tipărit și l-a distribuit legislatorilor – nu a fost deloc obiectiv în concluziile sale”, a scris istoricul Jeff Ludwig, director de educație la Muzeul Seward House din Auburn, într-un articol din 2019.
Cu siguranță, „A Report on the Resources of Iceland and Greenland” nu a subestimat potențialul Groenlandei, iar autorul său, Benjamin Peirce, un topograf, a vorbit cu entuziasm despre abundența faunei sălbatice, a vânatului și a pescuitului din insulă, despre marea sa bogăție minerală, inclusiv cărbune, și despre faptul că era „în mare parte mai mare de jumătate din dimensiunea întregii Europe”, conform Politico .
