Infofinanciar > Info > Finalul anului va fi unul neobișnuit! Cum va arăta vremea de Revelion
Info

Finalul anului va fi unul neobișnuit! Cum va arăta vremea de Revelion

Zăpadă, Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Românii au avut parte de un Crăciun cu o vreme de primăvară în toate orașele țării. De pildă, în cele sudice, printre care și București, valorile termice din termometre au ajuns chiar și la 16 grade. Pentru mulți dintre noi această vreme este una neobișnuită, însă meteorologii spun că acest scenariu va deveni o obișnuință în fiecare iarnă.

De aceeași vreme deosebit de caldă pentru această perioadă din calendar s-au bucurat și constănțenii sau craiovenii.

„13 grade sunt în această după amiaza în Craiova și pare că sărbătorim, mai degrabă, Paștele decât Crăciunul. Soarele este orbitor iar mănușile sau paltonul aproape că nu își mai au rostul”, a spus Cristina Oprea, reporter Observator.

Nu a nins nici la munte

La fel ca în zona sudică și la munte temperaturile au fost peste cele normale, motiv pentru care în stațiunile Brașov sau Straja nu a nins deloc în această perioadă. Astfel, turiștii care așteptau zăpadă în ziua de Crăciun s-au lăsat păgubași.

Însă, pentru a le oferi posibilitatea doritorilor să schieze, reprezentanții celor două stațiuni au dat drumul tunurilor de zăpadă artificială, care au depus un strat consistent de omăt.

„7 grade Celsius în Brașov. 4, aici, în Poiana Brașov, Nu e tocmai vremea de iarnă pe care o așteptam și atunci e firesc ca toate trotuarele stațiuni să fie ticsite e turiști ieșiti la plimbare”, a transmis Claudiu Loghin, reporter Observator.

Cum va fi de Revelion

La fel ca de Crăciun, meteorologii au transmis că românii vor avea parte de un Revelion cald.

„În zilele următoare rămânem pe acest fond de vreme caldă, chiar până la finele anului 2022 și chiar și începutul anului 2023. Dar în continuare cu precizarea că există probabilitatea destul de mare ca noaptea și dimineața să avem încă parte de nebulozitate ridicată, de ceață, mai ales în sudul și în estul țării”, a susținut meteorologul Oana Păduraru.

„Chiar şi sărbătoarea trecerii dintre ani păstrează aceleaşi caracteristici în ceea ce priveşte evoluţia regimului de temperaturi, cel puţin pentru ziua de sâmbătă, 31 decembrie. Vorbim la nivelul maximelor de valori ce caracterizează o vreme mai caldă, în special în partea de vest, sud-est a ţării, unde acestea se vor situa frecvent între 10 până la 13 grade Celsius doar în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, în Moldova şi în Transilvania vor fi valori între 5 până la 8 grade, cu 6-7 grade în Capitală. Duminică, pe 1 ianuarie 2023, minimele vor fi cuprinse între 0 până la 4-5 grade Celsius în regiunile extracarpatice, cele mai coborâte valori sub -5 grade Celsius fiind în depresiunile din estul Transilvaniei”, a adăugat și directorul general al ANM, Elena Mateescu, scrie Hotnews.

Nu a mai nins de trei ierni în București

Mateescu a susținut că ultimele trei ierni se încadrează în top 5 cele mai călduroase din istoria măsurătorilor meteorologice din România. De altfel, în cel mai mare oraș al țării, capitala București, nu a mai nins de trei ani în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Cel puţin ultimele trei ierni, considerate în top 5 cele mai călduroase ierni din istoria măsurătorilor meteorologice în ţara noastră, mă refer la iarna 2019/2020 pe locul 2, 2020/2021 pe locul 3 şi 2021/2022 pe locul 5, în aceste ultime trei ierni în Bucureşti nu am avut zăpadă în sărbătoarea Crăciunului. Practic, iată că şi luna decembrie din acest an nu face excepţie, pentru că ultimele trei luni decembrie din anii menţionaţi – 2019, 2020, 2021 – au înregistrat abateri semnificative faţă de o lună decembrie tradiţională. Şi în acest an, luna decembrie înregistrează o abatere termică la acest moment de 2,8 grade Celsius, situându-se în top 5 cele mai călduroase luni decembrie”, a precizat reprezentantul ANM.