Președintele din Indonezia, Joko Widodo, este un om grăbit. Însoțit de o suită vastă de miniștri, de bucătarul său șef și de 100 de directori executivi, acesta a călătorit în inima pădurii tropicale din Borneo pentru a supraveghea planul său îndrăzneț de a construi o nouă capitală acolo.
Pe o căldură de 38 de grade, Jokowi, așa cum este cunoscut în general, se aruncă într-un program frenetic de ceremonii de inaugurare a unor lucrări în păduri din junglă. Acestea sunt pentru un aeroport, o școală, două spitale, un hotel și un centru comercial, precum și pentru noul sediu al băncii centrale a Indoneziei.
Proiect ambițios în Indonezia
Au trecut patru ani de când a ratificat visul său de 32 de miliarde de dolari de a muta guvernul din megalopolisul supraaglomerat Jakarta. Orașul este și capitala statului indonezian. Chiar și după standardele colosale ale proiectelor de infrastructură din Asia, acest proiect are o ambiție și un cost uluitor. Acum, Widodo se află într-o cursă contra cronometru pentru a-l vedea realizat înainte de a se retrage anul viitor.
„Acest palat va fi verde, verde, verde, verde”. Atât de entuziasmat este președintele în timp ce face un tur al reședinței prezidențiale îmbrăcată în alamă, pe jumătate construită. Clădirea are forma miticei păsări Garuda din Indonezia. Acesta are aripi întinse și o priveliște impunătoare asupra Nusantara. Acest cuvânt înseamnă arhipelag în indoneziană. Viitorul palat este finalizat în proporție de „51 la sută” înainte de termenul limită din august anul viitor, spune el. Președintele dorește mutaea capitalei Indoneziei la avanpost ecuatorial din Kalimantan.
Noua capitală a Indoneziei
El înlătură îndoielile legate de faptul că oamenii ar putea să nu dorească să se mute acolo. Pentru a ajunge acolo din Jakarta este nevoie de o călătorie de două ore cu avionul. Apoi este un mers de două ore cu mașina. „Ei vor veni. Comparați cu Jakarta, unde sunt inundații, poluare și ambuteiaje.Tinerilor le va plăcea la nebunie. Va fi cu zero emisii de carbon”, spune Widodo.
După aceea, se îndreaptă spre o pepinieră de grădină care se întinde cât vezi cu ochii. Cu o vechime de doar două luni, 150 de grădinari se ocupă de 4 milioane de răsaduri.
Pentru criticii săi, noua capitală a președintelui este un proiect costisitor de vanitate. El susține că este o șansă de a transforma geografia economică a țării. În ceea ce privește riscul și ambiția, acesta face un ecou clar al propriilor provocări și oportunități ale Indoneziei, pe măsură ce se încheie era Widodo.
Indonezia, post Widodo
Plecarea președintelui, anul viitor, după un deceniu la putere, vine în momentul în care această democrație gigantică de 270 de milioane de locuitori se confruntă cu mari întrebări cu privire la traiectoria sa. Widodo are cote de aprobare stratosferice, aproape de 80% în sondajele recente. Acestea reflectă rezultatele sale constante în gestionarea economiei și a unei scene geopolitice din ce în ce mai tensionate.
De la prima sa victorie în alegeri, în 2014, cu excepția perioadei pandemiei, PIB-ul a crescut cu aproximativ 5 % pe an. Pe măsură ce relația dintre Washington și Beijing s-a deteriorat, el a condus un curs de mijloc abil. Sprijinirea poziției sale a fost piatra de temelie a Indoneziei. Statul este cel mai mare producător mondial de nichel. Acesta este un mineral critic râvnit care stă la baza noilor tehnologii, cum ar fi vehiculele electrice și bateriile.
Așadar, ar putea fi acesta, în sfârșit, un moment de lansare, se întreabă investitorii? Nu ar trebui ca Indonezia să fie capabilă să imite alte țări din Asia de sud-est în ceea ce privește creșterea economică de 7%. Acest lucru îi permite să revendice într-o bună zi un loc printre primele cinci economii ale lumii?
Va fi o nouă superputere a lumii?
„Combinația dintre piața internă și resursele naturale ale Indoneziei este de așa natură încât, dacă reușim să punem la punct partea de capital uman și educație, cred că va fi greu pentru orice țară să concureze cu noi”, spune antreprenorul în domeniul tehnologiei Nadiem Makarim. Acesta este și ministrul educației al lui Widodo.
Sau Indonezia este destinată să dezamăgească din punct de vedere economic? Totuși, nu ar fi prima dată când o face. Widodo a respectat promisiuni cheie. Printre acestea se află infrastructura și comerțul. Pentru a atrage mai multe investiții internaționale, președintele trebuia să facă mai mult pentru a se confrunta cu interesele create în mediul de afaceri și pentru a reforma birocrația. Mulți experți și economiști cred că Indonezia ar putea și ar trebui să crească cu mai mult de 5%.
Ocolirea rivalității dintre SUA și China
Dacă există două cuvinte care au definit președinția lui Widodo, acestea sunt infrastructură și nichel. Când a preluat mandatul, cererea de produse de bază abundente din Indonezia încetase pe fondul unei crize globale. Infrastructura era subfinanțată. Entuziasmul investitorilor internaționali pentru cea de-a treia democrație ca mărime din lume era slab.
Fostul primar al orașului s-a apucat de treabă. Widodo amintește de autostrăzile pe care le-a construit, de aeroporturile care au apărut în regiuni îndepărtate și de explozia de noi baraje. Acestea sunt considerate esențiale într-o perioadă în care schimbările climatice au dus la secetă în mari părți ale țării. „Înainte aveam 240 de baraje, acum avem 301”, a spus el.
Dar cel de-al doilea mandat al său, din 2019, este cel care a cunoscut cele mai ambițioase politici economice, în special crearea unui lanț național de aprovizionare cu vehicule electrice și baterii. În 2020 a fost interzis exportul de minereu de nichel. Atunci, Widodo a forțat companii precum Tsingshan din China, LG din Coreea de Sud și Vale din Brazilia să înființeze mai multe fabrici locale. Astfel, companiile aveau acces la rezervele abundente din Indonezia. Aceste fabrici nu aveau doar rolul de a rafina nichel, ci și de a atrage mai multe companii să își construiască mai multe lanțuri de aprovizionare în Indonezia.
Atunci a fost sfidată o hotărâre a Organizației Mondiale a Comerțului. Instituția a considerat că interdicția a fost nedreaptă. Widodo și-a menținut politica și a dat roade. Exporturile Indoneziei au fost stimulate de creșterea prețurilor la mărfuri. Ele au atins un maxim de 292 de miliarde de dolari în 2022. Totuși, acestea s-au temperat în acest an, pe măsură ce economia Chinei încetinește.
Să fie China cel mai mare partener al Indoneziei?
Cu toate acestea, cu toată diplomația sa, bilanțul lui Widodo în ceea ce privește investițiile străine directe este mixt. Indonezia s-a luptat să concureze cu Vietnamul și India în ceea ce privește transferul producției dinspre China. Dolarii internaționali au mers în mare parte către sectorul minier, în locul producției de înaltă tehnologie sau al altor domenii cheie.
„Înainte de politică, Widodo a gestionat fabrici. El menține costurile scăzute, oamenii sunt mulțumiți și scoate produsul. Nu este o abordare rea și este bun la asta, dar nu este suficient”, spune Kevin O’Rourke, analist la firma de consultanță Reformasi Information Services. El a adăugat că investitorii străini au nevoie de asigurarea unei reforme mai profunde.
Acum, rivalitatea geopolitică ar putea încă să împiedice politica semnată de Widodo. Nichelul indonezian este până acum exclus din Legea americană de reducere a inflației. Aceasta este legea de referință privind subvențiile ecologice introdusă anul acesta. Motivul principal? Dominația Chinei asupra nichelului indonezian, de la construirea majorității topitoriilor până la preluarea de participații comune/majoritare în mine. Widodo s-a întâlnit luni cu președintele american Joe Biden. Acesta nu a reușit să obțină o scutire pentru a asigura accesul la subvențiile americane.
Dansul delicat al lui Widodo cu America și China în privința nichelului s-a desfășurat într-o perioadă de concurență geopolitică intensă. Când a fost întrebat cum a reușit Indonezia să fie „uneori aproape de China și alteori aproape de America”, acesta a răspuns: „Nu uneori. Nu ne poziționăm de partea niciuneia dintre părți. Atât SUA, cât și China sunt prieteni ai Indoneziei. Sunt parteneri apropiați”.
Planurile lui Widodo
Indonezia este un stâlp al vechii mișcări nealiniate. Mișcarea a fost introdusă în 1955, la Bandung. Prin urmare, a fost o surpriză în august când a refuzat invitația de a se alătura viitorului succesor al acesteia, Brics. Gruparea formată din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud se află în plină expansiune și se consideră un avocat al „Sudului global”.
Decizia lui Widodo a dat naștere la speculații. Potrivit acestora, președintele s-a temut să se înscrie într-un „club al Chinei”. Acest club s-ar putea defini în opoziție față de Occident. Rugat să explice raționamentul său, Widodo spune că răspunsul său nu a fost nu, ci mai degrabă: „Nu încă”.
„Nu trebuie să grăbim lucrurile când trebuie să facem calcule foarte atente. Pentru mine, cheia unei relații bune este încrederea”, a transmis oficialul.
Ultimul său turneu în noua sa capitală are loc în contextul în care SUA și aliații săi se confruntă cu presiuni pentru a-și consolida relația cu Indonezia și cu alte mari economii în curs de dezvoltare. Occidentul este criticat ca fiind ipocrit pentru sprijinul său total acordat Ucrainei și Israelului.
Indonezia are cea mai mare populație musulmană din lume. În ultimele zile, mulțimi imense au manifestat în Jakarta în semn de indignare față de atacul Israelului în Gaza, care a urmat atacului Hamas din 7 octombrie.
„Indonezienii sunt foarte furioși”, spune Widodo. Acesta a adăugat că și el este „bineînțeles”. În ceea ce privește speculațiile de la începutul anului potrivit cărora Indonezia ar putea urma Arabia Saudită în urmărirea unor discuții de „normalizare” cu Israelul. Președintele susține că acest lucru nu a fost niciodată în cărți.
A fost un președinte de ajutor pentru Indonezia?
Cu oratoria sa lipsită de ornamente, este ușor de înțeles cum acest fabricant de mobilă devenit președinte a fermecat alegătorii de-a lungul anilor. El este ultimul outsider transformat în insider. Născut într-o mahala din centrul insulei Java, cea mai populată și mai prosperă dintre cele 17 500 de insule ale Indoneziei. El a fost primul președinte de la independență încoace care nu provine din elita militară și politică.
Dar s-a dovedit a fi un politician mai voluntar decât ar putea sugera persoana sa directă . Acesta a încheiat înțelegeri cu alte partide politice, precum și cu foști dușmani, pentru a construi o coaliție. „Și-a câștigat reputația de a fi un negociator politic desăvârșit și un insider”, spune Ben Bland, biograful său și director al programului Asia-Pacific la Chatham House. Faptul că a reușit să adune peste 100 de directori executivi pentru a petrece o zi cu el în căldura sufocantă din Borneo demonstrează puterea durabilă a patronajului său în ultimele luni ale președinției sale.
De asemenea, acest lucru este o dovadă a consecințelor unei decizii controversate a instanței. Aceasta sugerează că bărbatul de 62 de ani nu este încă pregătit să facă un pas înapoi. El ar putea căuta să își păstreze influența în anii următori.
Întrebări privind corupția
La sfârșitul lunii octombrie, Curtea Constituțională, condusă la acea vreme de cumnatul lui Widodo, a emis o hotărâre care a deschis calea pentru ca fiul cel mare al președintelui să candideze pentru funcția de vicepreședinte la alegerile din februarie. Hotărârea prevedea că vârsta minimă de 40 de ani nu trebuie să se aplice tuturor candidaților la alegeri. Aceasta a fost o decizie considerată pe scară largă ca un efort de a-i permite lui Gibran Rakabuming Raka, în vârstă de 36 de ani, să candideze.
În scandalul care a urmat, fratele lui Widodo a fost nevoit să renunțe la funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție. Acest lucru s-a întâmplat după ce o comisie de etică l-a găsit vinovat de conflict de interese, dar decizia instanței rămâne valabilă. Gibran este acum contracandidatul celui care se află în fruntea sondajelor de opinie pentru a-i succeda lui Widodo, ministrul apărării Prabowo Subianto. Fostul general are un nor deasupra reputației sale după ce a fost demis din armată în 1998 în urma unor acuzații de încălcare a drepturilor omului.
Un președinte cu etică și onoare
Când Widodo a preluat mandatul în 2014, el a declarat că „a deveni președinte nu înseamnă să canalizez puterea către proprii mei copii”. Întrebat cum a pus în concordanță această declarație cu nominalizarea fiului său, el spune că nu a avut niciun amestec. „Cine îl alege pe președinte? Poporul. Nu eu. Nu administrația mea. În ceea ce privește candidatura fiului meu, a fost decizia colectivă luată de susținătorii săi, de președinții de partid, de o coaliție, nu de mine”. „Am încredere deplină în această democrație”, adaugă el.
Democrația indoneziană, care a revenit la viață în 1998, după căderea autocratului Suharto, pe fondul turbulențelor provocate de criza piețelor emergente, are, într-adevăr, un record de răsturnări de situație în materie de alegeri. Dar criticii interni ai lui Widodo susțin că acesta ar fi putut face mai mult pentru a o consolida și că acest lucru riscă să submineze impulsul de a accelera creșterea economică, conform ft.com.
