Infofinanciar > Lumea la zi > Finlanda nu mai primește ruși! Când se închid granițele pentru poporul lui Putin
Lumea la zi

Finlanda nu mai primește ruși! Când se închid granițele pentru poporul lui Putin

Finlanda nu mai primește ruși! Când se închid granițele pentru poporul lui Putin
Sursa foto: Iasi 4u

Finlanda a transmis faptul că vineri, 30 septembrie 2022, va închide și ultima frontieră terestră care era deschisă rușilor. De la data 19 septembrie 2022, statul nordic a rămas singura țară din Uniunea Europeană care a lăsat deschisă granița pentru ruși.

Aceste noi reguli ar trebui să intre în vigoare chiar de joi seara. Acest termen se poate modifica doar în cazul în care oficialii mai au de făcut anumite modificări.

Deciza va fi anunță joi de către Guvern în cadrul unei conferințe de presă, după ședința consiliului guvernamental. În cadrul acesteia vor fi prezenți mai mulți oficiali, printre care și: ministrul de externe Pekka Haavisto (Verzii), ministrul de Interne Krista Mikkonen (Verzii) și șeful Unității de Control de Frontieră Tuomas Laosmaa de la Grăniceri.

Fără ruși în Finlanda

Pekka Haavisto, ministrul finlandez de externe, a spus că Finlanda a luat decizia de a interzice intrarea rușilor, tranzitul către alte state din Uniunea Europeană și eliminarea vizelor preferențiale care admit faptul că aceștia au proprietăți în țara nordică.

Potrivit informațiilor ziarului finlandez, Helsingin Sanomat (HS), această nouă politică se aseamănă extrem de mult cu practicile de frontieră din epoca Corona. Aceste restricții se aplică doar rușilor, iar motivele refuzului trecerii frontierei sunt diferite, întrucât fiecare pasager este tratat individual.

În pașaport se va trece motivul refuzului de a trece granița, iar viza va fi revocată pe o perioadă nedeterminată. Vizele turistice ale rușilor care vin în Finlanda sunt în general invalidate. În acest fel, cetățeanul rus nu poate intra pe teritoriul Uniunii Europene, cu o viză eliberată de Finlanda, conform hotnews.ro.

Intră doar rușii „speciali”

Cu toate că granița este închisă, Finlanda mai poate primi ruși doar în cazuri excepționale, precum motive familiale, legate de vizite la rudele apropiate (copii, părinți și bunici), de studiu și de muncă. De asemenea, și diplomații și membrii opoziției din Rusia au cale liberă către statul nordic.

„Justificările pentru decizia fundamentală a guvernului nu indică, în mod specific, ce prejudicii reputaționale provoacă rușii relațiilor cu țara parteneră finlandeză”, a transmis publicația finlandeză HS.

De la data de 12 septembrie, a intrat în vigoare suspendarea integrală a Acordului UE de facilitare a eliberării vizelor cu Rusia. Acest lucru înseamnă că procesarea informațiilor și eventuala acordare a vizei ar dura mult mai mult. De asemenea, va crește și prețul pentru solicitarea acesteia.