Infofinanciar > Lumea la zi > Finlanda semnează un acord cu Statele Unite. Armata americană va avea acces pe teritoriu
Lumea la zi

Finlanda semnează un acord cu Statele Unite. Armata americană va avea acces pe teritoriu

Finlanda Sursa foto Forbes.ro
Sursa foto: arhiva companiei

Guvernul finlandez a decis să semneze un acord de cooperare cu Statele Unite în domeniul apărării. Acesta presupune acordarea unui acces larg forțelor militare americane pe teritoriul lor. În special în zona din apropierea frontierei cu Rusia, potrivit serviciului de presă al guvernului finlandez.

În cadrul ședinței generale a guvernului finlandez de astăzi, 14 decembrie, s-a decis să se propună președintelui să-l autorizeze fie pe ministrul apărării, Antti Häkkänen, fie pe ministrul afacerilor externe, Elina Valtonen, să semneze acest acord la Washington, luni, 18 decembrie. Documentul mai trebuie să fie aprobat de Parlamentul finlandez.

Consolidarea relațiilor

Potrivit ministrului de externe al țării, acordul de apărare semnat consolidează și mai mult relațiile bilaterale aliate dintre Finlanda și Statele Unite. În acest fel se asigură cooperarea în toate situațiile de securitate.

„Acordul este, de asemenea, semnificativ la nivel regional și contribuie la participarea Finlandei la apărarea comună a NATO”, a adăugat Valtonen.

În acord este inclus accesul armatei americane la instalațiile și teritoriile convenite în Finlanda și utilizarea acestora. De asemenea și plasarea de echipamente, stocuri și materiale de apărare. Se mai permite și intrarea și circulația aeronavelor, navelor și mijloacelor de transport americane. Nu în ultimul rând acordul cuprinde și securitatea forțelor americane și a zonelor pe care le utilizează.

Rolul acordului

Oficialii finlandezi au precizat că acordul cu SUA are ca scop asigurarea unui acces militar rapid. Dar și a asistenței militare pentru această țară în caz de conflict.  Documentul enumeră 15 facilități și teritorii din Finlanda la care militarii americani vor avea acces fără restricții.

Acordul cuprinde patru baze aeriene, un port militar și accesul feroviar în nordul Finlandei. Aici armata americană are o zonă de depozitare adiacentă căii ferate care duce la granița cu Rusia.

Este demn de remarcat faptul că un acord de apărare similar a fost semnat recent între SUA și Suedia, acordând militarilor americani acces la 17 baze militare din această țară.

În plus, în perioada 20 noiembrie – 1 decembrie, în Golful finlandez și în Marea Arhipelagului au avut loc exerciții militare navale internaționale numite Freezing Winds 23. Finlanda a condus aceste exerciții pentru prima dată în calitate de membru NATO, informează newsukraine.rbc.ua