Infofinanciar > Info > Câte firme au fost radiate în România? Date oferite de Registrul Comerțului
Info

Câte firme au fost radiate în România? Date oferite de Registrul Comerțului

Closed Sursă foto: cwilson.com
sursă foto: arhiva companiei

În România, în primele 11 luni ale anului 2023, au fost radiate un număr de 60.013 de firme la nivel național. Acest lucru reprezintă cu 8,38% mai puţine firme față de perioada similară a anului 2022.

Potrivit statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), cele mai multe radieri au fost înregistrate în București. În acest oraș au fost radiate 10.140 de firme. Acest număr este în scădere cu 6,56% faţă de perioada ianuarie – noiembrie 2022.

În Cluj au fost radiate 2.917 de firme, în scădere cu 6,02%. În Constanţa s-au radiat 2.612 de firme (-8,38%), în Timiş 2.621 de firme (-7,06%) şi la Iaşi 2.232 de firme (-6,38%).

Cele mai puține radieri s-au înregistrat în judeţele Ialomiţa cu 354 de firme radiate (în scădere cu 32,31% faţă de anul 2022), Covasna cu 434 de firme (-18,27%), Călăraşi 470 de firme (-12,64%) și Giurgiu cu 472 de firme (-28,48%).

Cele mai semnificative creșteri ale firmelor radiate s-au înregistrat la Bacău (+17,57%), Dâmboviţa (+9,28%) şi Botoşani (+6,26%), potrivit Economedia.ro