„Nu-i ascultați pe cei care oferă o explicație simplă a revoltelor care au izbucnit recent în suburbiile din Franța”, scrie pentu POLITICO John Lichfield, fost redactor pentru știri externe la The Independent și fost corespondent al ziarului la Paris timp de 20 de ani. Potrivit acestuia, revoltele nu sunt, în cea mai mare parte, cu tentă politică, deși sunt influențate de „politica otrăvită” a Franței și vor inflama în mod periculos această politică divizată.
Textul de mai jos reprezintă o părere a lui John Lichfield, redactată pentru cei de la POLITICO.
Nu sunt nici revolte religioase. Mulți dintre cei foarte tineri care se revoltă pot avea un sentiment de identitate musulmană asediată, dar ei sunt mai degrabă conduși de furie decât de religie. Aceasta este o insurecție, nu o intifada.
Acestea nu sunt, propriu-zis, adevărate revolte rasiale. Marea majoritate a milioanelor de locuitori muncitori din suburbiile cu rase amestecate care înconjoară orașele franceze nu sunt implicați. Mai degrabă, ei sunt principalele victime ale distrugerii mașinilor, autobuzelor, tramvaielor, școlilor, bibliotecilor, magazinelor și centrelor sociale, care au început după ce un băiat de 17 ani a fost împușcat mortal de un polițist rutier în Nanterre, la vest de Paris, marțea trecută. Părinții și alți adulți încep acum (cu întârziere) să încerce să limiteze această explozie de violență a tinerilor și băieților de doar 12 ani.
Revoltele sunt, într-un sens, anti-Franța; dar sunt, de asemenea, în parte, mimetic franceze. Nemulțumirile ajung mai repede în stradă în Franța decât în alte țări. Cele mai grave excese ale mișcării în mare parte albe și provinciale a Vestelor Galbene din 2018-19 s-au apropiat, prin violența oarbă, de ceea ce am văzut în ultima săptămână.
Revoltele sunt anti-poliție
Revoltele sunt, cu siguranță, anti-poliție și anti-autoritate. Tinerii de origine africană și nord-africană sunt mult mai susceptibili de a fi opriți de poliția franceză decât tinerii albi. Șaptesprezece persoane, majoritatea de origine africană sau nord-africană, au fost împușcate mortal în ultimele 18 luni după ce au refuzat să se supună ordinelor poliției de a opri mașinile.
Ultima mare explozie din suburbii, sau banlieues, a durat trei săptămâni în octombrie-noiembrie 2005. Noua erupție dă semne de atenuare după numai șase zile, dar a depășit deja noi limite.
Tinerii resping autoritatea
Prada oportunistă pare să fie în mare parte opera celor foarte tineri. Violențele mai bine țintite, inclusiv un atac cu o mașină în flăcări asupra casei unui primar din suburbiile din sudul Parisului, sâmbătă seara, sunt mai organizate și mai obscur politic.
Există rapoarte convingătoare privind implicarea mișcării de ultra-stânga Black Bloc, majoritar albă, care a încercat să stabilească legături cu tinerii din suburbii în ultimii ani. Dar aceasta rămâne în mare parte o insurecție fără obiective: un strigăt de furie, o respingere anarhică chiar și a formelor locale de guvernare; un act de război între bande la scară largă; o competiție de distrugere performativă între tineri nemulțumiți din suburbiile și orașele din întreaga Franță.
