În ediția de astăzi, 14 iunie 2023, a podcastului Istorii Secrete, Ionuț Cristache l-a avut ca invitat pe Florin Postolachi unul dintre artizanii Revoltei de la Brașov. Cei doi interlocutori au reconstruit filmul evenimentelor pornind de la factorul declanșator și până la finalul manifestului.
Întreaga discuție este disponibilă pe canalul de Youtube EVZ-Capital și poat fi vizionată aici. Florin Postolachi a dezvăluit rolul pe care l-a avut Stasi, poliția politică din RDG. Firul evenimentelor începe pe 14 noiembrie 1987, zi de salariu pentru angajații uzinei Steagul Roșu din Brașov. Însă, potrivit afirmațiilor lui Postolachi oamenii au primit mai puțin decât ar fi trebuit în timp ce „ștabii” din conducere și-a îndesat buzunarele cu prime și cu alte bonusuri extrasalariale.
Ecoul Revoltei de la Brașov s-a auzit și la Budapesta
Ceea ce a urmat poate fi considerat, la mai bine de trei decenii distanță, un exemplu pentru actuala societate. Liantul comun care a făcut posibilă revolta a fost unitatea. Dar în ce sens și cu ce scop?
Uniți de neajunsurile unui regim condus de un tiran senilizat de cultul personalității muncitorii au creat un front comun și-au sistat întreaga activitate a fabricii. Acțiunea lor a ajuns până la Budapesta unde ungurii au ieșit în stradă pentru a cere grațierea celor arestați.
„Am participat la revoltă. Am fost arestat o lună de zile. Acum sunt cumva resemnat, poate nu e bine, sunt resemnat în ceea ce privește că faptele de genul asta nu sunt apreciate.
În 1987 când am fost arestat au ieșit ungurii la Budapesta și au cerut ca să nu fim împușcați, că asta era vorba, era un afront adus lui Ceaușescu mai ales că noi eram clasa pe care el se baza” sub acest registru s-a desfășurat Revolta, potrivit celor spuse de Postolachi.
Referitori la momentul declanșator și formarea mulțimii care a mers în marș spre Județeana de Partid, invitatul ui Cristacehe, Postolachi a precizat că undeva 250-300 de persoane au mai rămas pentru a duce la capăt revolta. Nucleul sau grosul mulțumii a fost completat de oamenii de pe stradă simplii trecători, care la rândul lor sătui de neajunsuri fie i-au aplaudat fie li s-au alăturat.
„Din uzină n-au ieșit decât 250-300 de persoane”
„Se lucra pe 14 noiembrie 1987 erau alegerile, câștigate înainte de a începe, ne-am dus la muncă la secția Roman. Muncitorii erau în grevă, cei de la 440 pentru că primiseră fluturașele cu salarii care erau tăiate în timp ce șefii lor au primit mai mulți bani.
Atunci n-au mai lucrat, o secție întreagă, erau 2500 de muncitori într-o singură secție. Au venit și ne-au povestit, conducătorii au fost aroganți, nu i-au luat în seamă, dar au ales să-i lase în pace, am venit și noi și i-am sprijinit, ne-am alăturat lor.
Fiecare secție avea salopete diferite noi aveam vișinii, am început să strângem oamenii nemulțumiți, șefii au fost bătuți, erau considerați din aparatul de conducere. La un moment dat Securitatea îl căuta pe cel cu cască albă, dar de fapt ală îl bătuse pe un inginer și i-a luat casca. I-am atenționat pe toți muncitorii, vorba circulaseră deja.
Șefii au primit mai mulți bani, niște prime, nu știm pentru ce că nici uzina nu mergea cum trebuie. La un moment dat am ajuns în fața Palatului, am mers la șefi să le cerem explicații, eram mulți, conducerea fugiseră, între timp nu mai era nimeni dimineață.
La un moment dat a apărut un director care era apreciat, vorbea cu toată lumea și, deodată, din spatele meu trei femei l-au snopit în bătaie. Revenind la cum ne-am organizat, au venit la noi unii, după care, ne-am dus și noi mai departe și tot așa. Abia a doua zi am realizat ce am făcut, noi nu știam nici care sunt colaboratorii Securității. Din uzină n-au ieșit decât vreo 250-300 de persoane care au plecat în marș spre centru. Mulți s-au dus să se schimbe, mulți au aruncat salopetele, mulți s-au temut doar 250-300 au rămas” a explicat Postolachi.
Stasi ajunge înaintea Securității
Odată strucurat nucleul, nimic nu a mai putut opri mulțimea în drumul acesteia spre Județeana de Partid. Deși furați de semntimentul invincibilității, muncitorii împreună cu simpli trecători au zăbovit fața spitalului de atunci sau a troiței de astăzi, ridicată chiar în cinstea lor, pentru a scanda încă odată „ vrem pastile pentru bolnavi”.
Poate unul dintre cel mai emoționant și totodată impresionant moment s-a consumat atunci când toată mulțimea a îngenuncheat pentru a spune rugăciunea „Tatăl Nostru” după care „unul din mulțime” a dat tonul imnului de acum „Deșteaptă-te Române”, tot Brașovul a vuit sub versurile lui Andrei Mureșanu.
Abia acum intervine senzaționalul, Postolahi susține că printre participanți s-ar fi infiltrat ofițeri ai poliției politice RDG-iste, Stasi, culmea chiar înainte ca omologii de la Securitate să-și facă apariția la rândul lor.
„Era momentul nostru”
„ Am ajuns la troiță, unde avem troiță acum care s-a ridicat în memoria noastră. Și acolo s-a întâmplat un lucru am început să strigăm că vrem medicamente pentru bolnavi, au ieșit la geam bolnavii și ne-au aplaudat. acolo s-a întâmplat ceva fabulos toți, ne-am așezat în genunchi și am spus Tatăl Nostru, o masă de oameni, a fost ceva senzațional. La un moment dat cineva a dat tonul la Deșteaptă-te române. S-a auzit un vuiet. N-aveai cum să te sperii, eram mulți, era momentul nostru.
Am ajuns în fața județenei, veniseră presa locală, m-am întâlnit cu pastor, care ne-a spus că Stasi ( poliția politică din RDG) a avut oameni înaintea Securității române.
Ce s-a întâmplat, pastorul Gauc a pus mâna pe arhiva Stasi și a păzit-o cu enoriașii, și când s-a terminat evenimentul a pus-o la dispoziție în formă pură. Noi n-avem dosar la Securitate, avem o jumătate de dosar, am fost cercetător la CNSAS, cineva mi-a spus că sunt microfilme, dar că nu o să avem acces niciodată.
Am încercat să obțin informații când eram deputat, am vorbit și cu Băsescu, cu un secretar de Stat, nu s-a putut. Acum vreo 30 de ani la judecătoria Brașov era o cameră plină cu dosarele noastre, nu erau xeroxuri, până am făcut rost de bani toate dosarele au dispărut. La câțiva ani după Revoluție noi tot aveam cazier”, conchide eroul de la Brașov, Florin Postolachi.