Infofinanciar > Lumea la zi > Focul în Gaza trebuie să înceteze! Biden și emirul din Qatar au discutat despre un acord
Lumea la zi

Focul în Gaza trebuie să înceteze! Biden și emirul din Qatar au discutat despre un acord

Focul în Gaza trebuie să înceteze! Biden și emirul din Qatar au discutat despre un acord
Sursa foto: arhiva companiei

Joe Biden, președintele SUA și emirul din Qatar, Tamim Bin Hamad Al-Thani, au purtat o conversație despre „incidentul tragic şi alarmant” din Gaza. De asemenea, aceștia au mai discutat și despre nevoia unui acord de oprire a focului, au transmis oficialii de la Casa Albă.

„Ambii lideri au deplâns pierderea de vieţi civile. Și au fost de acord că acest incident a subliniat urgenţa de a încheia negocierile cât mai curând posibil. Și de a extinde fluxul de asistenţă umanitară în Gaza”, au transmis reprezentanții Casei Albe.

După cum au transmis oficialii palestinieni, mai mult de 100 de oameni au fost uciși. De asemenea, aceștia au mai precizat că trupele israeliene au atacat civilii palestinieni atunci când aceștia se înghesuiau în jurul camioanelor cu alimente.

Un alt subiect pe care l-au mai abordat Biden și Al-Thani a fost efortul de eliberare al ostaticilor.

„Ei au fost de acord că Hamas ar trebui să elibereze fără întârziere ostaticii pe care îi deţine”, a transmis Casa Albă. „Liderii au subliniat că eliberarea ostaticilor ar avea ca rezultat o încetare imediată şi susţinută a focului în Gaza pe o perioadă de cel puţin şase săptămâni. Ei au făcut un schimb de opinii cu privire la modul în care o astfel de perioadă prelungită de calm ar putea fi apoi transformată în ceva mai durabil”, transmite mediafax.ro