Cel mai mare fond de investiții din lume, fondul suveran al Norvegiei, a atins un nivel record. Valoarea acestuia a ajuns la 20.000 de miliarde de coroane norvegiene, mai exact 1.800 de miliarde de dolari.
Valoarea fondului este dublă față de cea înregistrată în urmă cu cinci ani. Această majorare masivă se datorează creșterii veniturilor din petrol și gaze. De asemenea, o influență pozitivă a avut-o și creșterea de pe piețe bursiere, conform Profit.ro.
Fondul de investiții al Norvegiei deține la momentul actual 1,5% din acțiunile listate la nivel mondial. De asemenea, acesta depășește de aproape 4 ori PIB-ul statului norvegian. Fondul suveran este gestionat de Banca Centrală a Norvegiei.