Ghidul destinat microîntreprinderilor și firmelor mici și mijlocii 4.1.1-POC, „Investiții destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență”, a fost publicat luni seara de Autoritatea de Management (AM) a Programului Operațional Competitivitate (POC), din subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Documentul este în varianta consolidată în urma consultării publice, potrivit startupcafe.ro
Înscrierile în program vor avea loc de pe 16 august 2022, prin portalul de granturi IMM Recover. Așadar, transmiterea cererilor aferente de finanțare se va face începând cu ora 9.00 a primei zile de deschidere a apelului în cadrul aplicației IMMRECOVER. Apelul va fi deschis timp de 7 zile calendaristice până la ora 23:59:59.
Aplicaţia electronică IMM RECOVER
Cererile de finanţare se vor depune de către reprezentantul legal al solicitantului sau de către o persoană împuternicită de către acesta obligatoriu printr-o împuternicire, conform modelului anexat Ghidul solicitantului (Anexa 11), semnată electronic de către reprezentantul legal și împuternicit sau printr-o împuternicire în formă autentică, notarială, conform Startupcafe.ro
Ulterior, proiectele selectate la finanțare vor fi mutate în sistemul de fonduri UE MySMIS2014.
Ghidul consolidat vine după ce Guvernul a modificat OUG 82/2022, care a instituit aceste granturi IMM, prin OUG 109/2022, publicată în Monitorul Oficial din 14 iulie.
O modificare adusă prin OUG 109/2022 și preluată și în Ghidul solicitantului se referă la bugetul Acțiunii 4.1.1-POC. Noua prevedere bugetară:
Alocarea indicativă a apelului de proiecte, conform Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – Acțiunea 4.1.1. – Investiții in activități productive este de 238.760.397 euro (echivalentul a 1.180.455.278,81 lei la cursul inforeuro valabil în luna iunie 2022, respectiv 1 euro = 4,9441 RON), din care 200.000.000 euro FEDR-REACT EU, iar 38.760.397 euro cofinanțare de la bugetul de stat, detaliată după cum urmează:
- schema de ajutor de minimis în valoare de 59.690.099 euro – granturi destinate investițiilor necesare capacităților de prestare de servicii, din care 50.000.000 euro FEDR-REACT-EU și 9.690.099 euro cofinanțare de la bugetul de stat se alocă din bugetul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020 prin Axa prioritară 4 – Acțiunea 4.1.1. – Investiții în activități productive, precum și fonduri alocate prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut de art.12 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare;
- schema de ajutor de stat în valoare de 179.070.298 euro – granturi destinate investițiilor în retehnologizare necesare capacităților de producție, din care 150.000.000 euro cu finanțare prin FEDR-REACT EU și 29.070.298 euro prin cofinanțare de la bugetul de stat, din bugetul Programului operațional Competitivitate 2014-2020 prin Axa prioritară 4 – Acțiunea 4.1.1. – Investiții în activități productive precum și fonduri alocate prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut la art.12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Prevedere a ghidului: Anul 3 de sustenabilitate reprezintă anul financiar în care se finalizează perioada de sustenabilitate.
În cazul în care, conform Cererii de finanțare, în anul 3 de sustenabilitate, numărul de angajați este mai mic decât cel din anul 2020, proiectul va fi respins.
În cazul întreprinderilor fără angajați în anul 2020, pentru a putea fi calculat puctajul aferent productivității muncii, se va introduce în cererea de finanţare cifra 1 (la număr de angajaţi), iar numărul de angajați în anul 3 de sustenabilitate trebuie să fie cel puțin 1.
500 milioane euro pentru granturi destinate eficienței energetice
Conform unui comunicat de presă, tot la 15 iulie, a fost adoptată o măsură care să răspundă situației generate de creșterea prețului la materialele de construcții și la utilități publice și urmăresc reducerea consumurilor energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie de către IMM-uri și întreprinderi mari.
Astfel, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (#POIM) se alocă un buget de 500 milioane euro pentru finanțarea investițiilor în măsuri de eficiență energetică pentru întreprinderi mari și IMM-uri.
Granturile ce vor fi acordate acestei categorii de beneficiari au valoarea minimă de 50.000 euro și valoarea maximă de 500.000 euro, cu excepția celor acordate în baza schemei de minimis, unde valoarea maximă este de 200.000 euro.
300 milioane euro pentru sectorul agroalimentar
Separat de acestea, MIPE finanțează acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru pentru sectorul agroalimentar prin Programul Operațional Competitivitate (POC). Măsura, cu o alocare de 300 de milioane de euro, face parte din pachetul „Sprijin pentru România” și este în proces de implementare, fiind deja semnate contractele de finanțare.
Pentru acordarea acestui sprijin, este pregătită o schemă de ajutor de stat, cu două măsuri: microgranturi și granturi pentru capital de lucru.
În ceea ce privește microgranturile, din cei 10.000 de aplicanți calificați, s-au semnat 9.888 contracte de acordare a ajutorului de stat în sumă totală de 49.440.000 euro. Diferența este reprezentată de contracte nesemnate de beneficiari (netransmiterea acestora, renunțarea la ajutorului de stat, transmiterea acestora după termenul limită).
Pentru granturi pentru capital de lucru, din totalul aplicanților înscriși în cadrul programului de granturi pentru capital de lucru, respectiv 10.961 de societăți cu activitate în domeniul agroalimentar, s-au semnat 3.473 de contracte de finanțare în sumă totală de aproximativ 249.500.000 euro.