Președintele a conservat cu succes statu-quo-ul vreme de două decenii. Dar pe neașteptate s-a transformat într-un factor distructiv.
Succesul contraofensivei ucrainene înseamnă că pentru prima oară în cei 22 de ani petrecuți de Vladimir Putin la putere președintele rus e nevoit să aibă de-a face cu elite aflate în dezacord cu el – atât în privința deciziilor strategice referitoare la războiul Rusiei din Ucraina cât și a deznodământului acestuia, explică în Foreign Policy Tatiana Stanovaia.
Din cauza faptului că a lansat războiul nu numai fără nici un fel de dezbateri interne, dar chiar și fără a fi informat măcar unii actori-cheie, Putin și-a asumat un enorm risc politic. Dacă războiul ar fi mers bine, acea mutare riscantă i-ar fi adus beneficii, însă astăzi, când Ucraina contraatacă și Rusia se retrage, întrebările referitoare la deciziile lui Putin se înmulțesc.
Există temeri că Rusia ar putea fi înfrântă categoric. Dacă președintele nu poate convinge elitele că rămâne în continuare un conducător puternic care știe foarte bine încotro îndrumă țara, incertitudinea ar putea deveni un risc politic considerabil pentru regimul Putin.
Stat autentic
Este adevărat că o parte a elitelor ruse – jucătorii cei mai influenți, ambițioși și dominatori – consideră că războiul e un dezastru. Dar practic întreaga elită nu numai că împărtășește motivația politică a lui Putin, dar are și aceeași percepție privind situația și motivele care au determinat lansarea războiului. Centrul politic al Rusiei rămâne în continuare semnificativ de anti-occidental și anti-liberal, nu consideră Ucraina un stat autentic și visează să zdruncine ordinea mondială ca răzbunare pentru 30 de ani de aroganță vestică.
Mulți cred că Rusiei nu i s-a lăsat nici o altă opțiune în afară de a face un gest dezastruos care să distrugă actuala ordine și să creeze ocazia reconstrucției ei în circumstanțe mai juste din perspectivă istorică. Sau, mai simplu spus: poate că războiul este un dezastru, dar e unul justificabil și de înțeles.
În consecință, în primele săptămâni de război din februarie-martie elitele au strâns rândurile în jurul lui Putin. Chiar și cei care pot fi considerați liberali ori tehnocrați din interiorul sistemului – cei care sunt înfricoșați și disperați de acțiunile lui Putin – își etalează obediența. Mulți dintre ei atribuie vina pentru acest coșmar geopolitic nu lui Putin, ci Vestului.
Victoria Rusiei?
Până în aprilie, mulți sperau că războiul se va încheia rapid – și, evident, cu o victorie a Rusiei, fie printr-un acord de pace, fie prin înfrângerea deplină a Ucrainei. Victoria inevitabilă a Rusiei era pusă la îndoială doar în termeni de costuri și durată. Până la sfârșitul primăverii conștientizarea faptului că războiul s-ar putea prelungi ani și ani devenise larg răspândită: Rusia nu poate pierde pentru simplul fapt că Ucraina nu poate să câștige.
Sau poate? Multe s-au schimbat în septembrie. Contraofensiva neașteptat de reușită a Ucrainei, prima de la începutul războiului, a provocat îngrijorări și temeri serioase în rândurile elitei ruse. Mai exact: și dacă Rusia ar putea de fapt să piardă? Important de reținut, aceste dubii nu vizează într-atât capacitatea armatei ruse ori forța ei militară (deși e și acesta un motiv de îngrijorare) cât persoana lui Putin și abilitatea lui de a controla situația, potrivit Foreign Policy.
Informații din Rusia
Îngrijorările au început să se acumuleze și din ce în ce mai multe întrebări rămân fără răspuns. Va anexa Rusia teritoriile ocupate? Va ține ea referendumuri pentru anexare și, dacă da, când? Ce regiuni ucrainene va anexa? Dar va fi capabilă și să le mențină? Unde va găsi Moscova personal care să servească în administrația publică? … Și astăzi întrebările continuă să vină, dar Putin rămâne tăcut. Tot ce a spus el e că totul decurge conform planului și că „toate obiectivele operațiunii speciale vor fi îndeplinite”; aparent acestea sunt singurele răspunsuri pe care elita merită să le audă.
Spațiul informațional rus, de la presa de opoziție până la megafoanele sistemului, e plin de zvonuri, scurgeri de informații și speculații care par să provină de la Kremlin. Dar nimic nu sună convingător și nimic nu s-a adeverit.
Refuzul lui Putin de a se explica, de a-și dezvălui planurile practice și intențiile, și de a răspunde îngrijorărilor și temerilor este unul dintre principalele motive pentru care poziția lui de conducător se erodează.
Una e să-ți pui soarta în mâinile unui lider politic care e un conducător autoritar dovedit, capabil să țină piept fără ezitare provocărilor geopolitice. Și cu totul altceva e să te trezești complet dependent de un lider politic care pare a fi pe cale să piardă, dar cu toate acestea refuză cu încăpățânare să explice orice. Putin a renunțat să-și mai țină în primăvară discursul anual în fața Adunării Federale, cele două camere ale legislativului reunite în ședință comună; și-a amânat pe termen indefinit Linia Directă (sesiunea de întrebări și răspunsuri cu rușii de rând, programată inițial în vară); și evită mai toate subiectele legate de situația de pe front.
