Infofinanciar > Info > Forța de muncă tânără, din ce în ce mai redusă! Guvernul ia acum măsuri
Info

Forța de muncă tânără, din ce în ce mai redusă! Guvernul ia acum măsuri

familie natalitate (Sursă foto: playtech.ro
sursă foto: arhiva companiei

La momentul actual, există un nou proiect delege ce face referire la familie, iar acesta este prevăzut în programul legislativ al Guvernului pentru anul curent. Acest proiect are ca punct principal luarea de măsuri pentru creșterea ratei natalități din România. Căci acest indice se află la un nivel destul de scăzut în prezent.

De aceea, ministrul Familiei anunță noi măsuri pentru a remedia aceste probleme. Astfel, sunt vizate în special familiile monoparentale, dar și cele cu mulți copii. Vineri, 9 februarie, ministrul Natalia Intotero a făcut mai multe declarații în acest sens:  „Suntem foarte îngrijorați cu privire la scăderea natalității. În 2021, rata natalității la o mie de locuitori a fost de 8,9, iar în 2022 – 7,8.

Și tendința continuă să fie în scădere. În 2022 s-au născut cei mai puțin copii din ultimul secol în România, în 2021 – cei mai puțin copii din ultimii 130 de ani, iar primul semestru din 2023 s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 145 de ani. Sunt date de la Institutul Național de Statistică și Eurostat”, a oficialul din Guvern.

Forța de muncă tânără

Astfel, Natalia Nintotero specifică faptul că echipa de la Ministerul Familiei are în plan numeroase proiecte și măsuri. Se dorește, așadar, crearea unui „cadru legislativ care să vizeze introducerea unor măsuri sociale care să sprijine familiile monoparentale, familiile cu mai mulți copii, toate având ca scop încurajarea creșterea natalității”, mai adaugă ministra Intotero.

„Noi vom prelua definiții cu ceea ce avem în legislație și cu completări pentru a putea face mai multe politici sociale. De exemplu, niciun act normativ nu vorbește de familia numeroasă – de la 3 copii în sus. Alte aspecte, ca sancționarea părinților care fac abuzuri, sunt deja în legea educației, prevederile referitoare la căsătorie sunt în Codul civil”, a declarat oficialul.

Natalia Intotero a mai continuat cu declarațiile și a menționat faptul că această nouă lege nu va cuprinde nicio prevedere ce va avea legătură cu cuplurile formate din persoane de același sex. Asta chiar dacă țara noastră a ajuns să aibă parte de o condamnare la CEDO. Pe motiv că în România nu se recunosc aceste cupluri. „Nu am purtat asemenea discuții, preocuparea noastră este legată de faptul că avem cel mai mic număr de nașteri. Noi nu putem trece de prevederi care țin și de la alte modificări, de la alte ministere”, a argumentat Intotero.

Se iau măsuri

Măsuri se vor lua, așadar, în cazul familiilor monoparentale și a celor cu cel puțin trei copii. Astfel, în cazul primului scenariu, s-ar putea acorda din partea statului o zi liberă în fiecare lună sau o dată la două luni. Se va putea cere această liberă pentru ca părintele să meargă până la unitatea/unitățile de învățământ unde merg copiii și să se intereseze, să stea de vorbă cu învățătorul, dirigintele despre situația copiilor.

Mai departe, în ceea ce privește familiile numeroase, adică cele cu mai mult de trei copii, Natalia Intotero, ministrul Familiei, a spus că la nivelul ministerului au s-au purtat discuții cu organizația neguvernamentală a acestor familii de la nivel european. Au ajuns să negocieze pentru a adopta cele mai bune prevederi care deja există în legislațiile din alte țări membre UE, scrie G4Media.