Infofinanciar > Info > Forțele Aeriene Române, în stare de prealertă! Rușii au interceptat o aeronavă poloneză deasupra Mării Negre
Info

Forțele Aeriene Române, în stare de prealertă! Rușii au interceptat o aeronavă poloneză deasupra Mării Negre

Forțele Aeriene Române, în stare de prealertă! Rușii au interceptat o aeronavă poloneză deasupra Mării Negre
Sursa foto: Wikimedia

O aeronavă poloneză care executa o misiune de patrulare deasupra Mării Negre a fost interceptată, la aproximativ 60 de km Est de spațiul aerian al României, de un avion de vânătoare rusesc, care a executat manevre agresive și periculoase.

Conform comunicatului Ministerului Apărării Naționale, „conduita agresivă” a aeronavei militare aparținând Federației Ruse este „total inacceptabilă”, iar „acest incident este o dovadă în plus a abordării provocatoare a Federației Ruse în Marea Neagră”.

Potrivit sursei citate, incidentul aerian a avut loc vineri, 5 mai, când o aeronavă de tip L410 TURBOLET din dotarea Poliției de frontieră poloneze a fost interceptată, în jurul orei 13.20, la aproximativ 60 de km Est de spațiul aerian al României, de un avion rusesc de vânătoare tip Suhoi Su-35. Aeronava poloneză executa, în cooperare cu Poliția de frontieră română, misiuni de patrulare de rutină sub egida Frontex deasupra Mării Negre, în spațiul aerian internațional.

Rușii au fost agresivi

„Manevrele agresive și periculoase executate în mod repetat de aeronava de luptă a Federației Ruse în apropierea aeronavei poloneze au generat un nivel ridicat de turbulențe și dificultăți majore în controlul acesteia”, se arată în comunicatul MApN.

Ca urmare a incidentului, două aeronave de luptă ale Forțelor Aeriene Române și alte două aparținând Forțelor Aeriene Spaniole, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au fost prealertate de către Centrul de Operații Aeriene Combinate NATO de la Torrejon. Cele patru avioane au fost pregătite să intervină în orice moment, dar nu a fost necesară decolarea acestora.

„Echipajul din Polonia a acționat cu calm și profesionalism în situația creată în mod iresponsabil de către pilotul rus, reușind să redreseze avionul, după pierderea inițială de altitudine cauzată de manevrele aeronavei Su-35, reușind să aterizeze în siguranță pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 13.50. Niciun membru la echipajului aflat la bordul aeronavei poloneze nu a fost rănit în urma acestui incident”, a precizat MApN.

Incidentul este investigat

Autoritățile române se află în contact cu Frontex și cu autoritățile poloneze pentru clarificarea tuturor circumstanțelor producerii acestui incident.

„Conduita agresivă a aeronavei militare aparținând Federației Ruse manifestată împotriva unui aeronave neînarmate care derula o misiune Frontex menită sa monitorizeze riscul migrator în bazinul Mării Negre este complet inacceptabilă. Acest incident este o dovadă în plus a abordării provocatoare a Federației Ruse în Marea Neagră”, se mai arată în comunicatul MApN, citat de G4Media.

Aeronava poloneză a fost dislocată în România în perioada 19 aprilie – 17 mai 2023, în cadrul Operațiunii ”Multipurpose Maritime Operation (MMO) Western Black Sea 2023”, coordonată de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă – Frontex. La operațiunea comună găzduită de România și coordonată de Frontex participă Polonia, Spania și Suedia, precum și Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA) și Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului (EFCA).