Vineri, 17 iunie, Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România, singurul ONG creat în acest scop a organizat, la Club Snagov, Forumul ARIR 2022, a patra ediție și prima organizată fizic după cei doi ani de pandemie.
Cu această ocazie am putut observa cu câtă seriozitate tratează ARIR scopul asumat, dar am asistat și la importante puncte de vedere din partea celor mai implicate personalități din domeniu.
Prezență remarcabilă
Așa cum era de așteptat, cuvântul de început, o prezentare succintă a realizărilor ARIR, a aparținut președintei Asociației, Daniela Șerban. Indiferent ce instituție sau societate reprezentau, invitații care s-au succedat la microfon au venit cu informații proaspete, cu analize și aprecieri de calibru.
Printre vorbitori s-au numărat: Stefan Krasz, Head of Business Development Central and Eastern Europe al Scope Group, Răzvan Butucaru, partener Mazars, Ovidiu Strasszer, senior manager Mazars, Ana-Maria Imbrea, vicepreședinte ARIR și Director Corporate Relations la ALRO, Mihai Precup, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, Ovidiu Petru, General Manager al ASF, Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București, Adrian Tănase, CEO al BVB, Claudiu Cercl, Deputy CEO BRD, Constantin Sebeșanu, CEO al dezvoltatorului IMPACT, Eugen Comendant, COO Purcari, Carmen Mănăilă de la Romcarbon și mulți alții.
Prin prisma experienței, dar și a poziției ocupate, cei prezenți au contribuit substanțial la acest Forum, unde chestiunile abordate privesc detalii de mare finețe, iar analizele trasează importante linii directoare pentru abordarea problemelor de azi în scopul eliminării lor, mâine.
Ovidiu Petru (ASF): Contrapartea Centrală va fi, în curând autorizată
Una dintre declarațiile de la Forumul ARIR 2022 este și o știre pentru lumea finanțelor. Conform lui Ovidiu Petru, director general, Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Contrapartea Centrală va intra într-o fază finală în curând pe partea de testări, urmând ca dosarul complet să fie depus la ASF şi, practic, de la depunerea acelui dosar, să înceapă numerotarea inversă, până la autorizare.
“Proiectul este într-un stadiu avansat. Majoritatea documentelor deja sunt în fază finală de analiză în cadrul Autorităţii. De asemenea, am demarat în ultima perioadă întâlniri comune cu Contrapartea, Bursa de Valori, Banca Naţională a României. Am avut întâlniri inclusiv cu ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, n.r.). Contrapartea va intra într-o fază finală în curând pe partea de testări, urmând ca dosarul complet să fie depus la ASF şi, practic, de la depunerea acelui dosar, să înceapă numerotarea inversă până la autorizarea Contrapărţii”, a precizat Ovidiu Petru.
Ca urmare, destul de repede, Bursa de Valori Bucureşti va avea produse noi, “produse care se bucură de un foarte mare succes pe plan european”.
Mihai Călin Precup: ”Emisiunea de obligaţiuni ”green bonds” va fi un succes”!
Așa cum am scris și mai sus, la Forumul ARIR a fost prezent încă un specialist de mare calibru, secretarul de stat din Ministerul Finanțelor, Mihai Călin Precup.
Precup a dezvăluit că Ministerul Finanţelor se află în curs de a stabili un cadru legal pentru emisiune de „green bonds”, având în vedere că piaţa de obligaţiuni verzi a explodat la nivel mondial, în ultimii cinci ani.
„Suntem în curs de a stabili un cadru legal pentru emisiune de green bonds. Am văzut că în ultimii cinci ani piaţa de obligaţiuni verzi a explodat la nivel mondial şi vrea şi statul român să profite prin emisiune de obligaţiuni verzi şi înfiinţarea unor proiecte strategice pentru statul român pentru aceste obligaţiuni care să aibă şi o componentă verde”, a declarat oficialul.
”Am văzut, de asemenea, succesul Fidelis, chiar acum avem o emisiune Fidelis deschisă şi vă invit să subscrieţi. Avem randamente, zic eu, destul de bune, de 7,2% pe an pentru plasamente la un an, 7,8% pentru plasamente la trei ani. Este şi în contextul inflaţionist, suntem conştienţi de acest lucru, dar cel puţin ultima emisiune de obligaţiuni a fost un real succes, în 15 zile s-au strâns 2 miliarde de lei. Credem că şi emisiunea de obligaţiuni ”green bond” când se va face va fi un succes şi va duce la posibilitatea de diversificare a instrumentelor financiare la care putem să avem acces pe piaţa de valori Bucureşti”, a mai declarat Mihai Călin Precup. Oficialul a mai subliniat că piaţa de capital creşte, iar în raport cu Polonia, care este lider în Europa de Est, creşte „cu o viteză fulminantă”.
Drumul spre OECD
„Cred că statul poate să joace un rol extrem de important în această ecuaţie, în sensul ca avem 216 companii de stat care angajează undeva pe la 83.000 de persoane, au un impact semnificativ asupra PIB-ului României, în sensul că generează undeva la 7% din PIB-ul României. Din aceste 216 companii, avem 18 care sunt deja listate la Bursa de Valori Bucureşti, deţinute majoritar de statul român şi vreo opt sunt deţinute în proporţie minoritară de statul român. Guvernul României poate să joace un rol importat prin continuarea procesului de listare a unor companii strategice şi a unor companii de stat pentru Bursa de Valori Bucureşti pentru a creşte acel grad de capitalizare bursieră”, a adăugat Mihai Călin Precup.
El a subliniat că, pe drumul înspre aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) trebuie îndeplinite unele criterii, unul dintre acestea fiind „adoptarea unui cod de guvernanţă corporativă pentru companiile de stat, să fim şi noi în linie cu ţările dezvoltate, nu numai din punct de vedere economic, ci şi din punct de vedere al guvernanţei corporative”.
Agenda ARIR pentru viitorul apropiat
Tot la Forumul de vineri, ARIR și-a stabilit agenda pentru următorul an, agenda pe care o prezentăm aici:
Atractivitate: Scurtarea la jumătate a duratei operațiunilor de majorare de capital și a altor operațiuni corporative pentru companiile listate este un deziderat al comunității ARIR.
Eficiență: Reducerea birocrației pentru emitenții de acțiuni și obligațiuni, precum și eficientizarea dialogului inter-instituțional pentru unificarea platformelor de raportare și evitarea dublării raportărilor financiare și non-financiare.
Relevanță: Reflectarea rolului pieței de capital de finanțator al economiei în programele, strategiile și politicile de guvernare, atragerea de noi emitenți la Bursa de Valori București din rândul IMM-urilor cu potențial de dezvoltare și scalare a afacerii și de noi investitori individuali prin educație financiară.