Este vorba despre fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, care în prezent deține compania Roshen One, parte din grupul internaţional din sectorul ciocolatei Roshen. Companie care produce milioane de euro, anul trecut a avut o cifră de afaceri de 167,9 milioane de lei, circa 34 mil. euro, în creştere cu 36% faţă de 2020.
Regele ciocolatei, cum a fost numit de apropiați, este Petro Poroşenko în vârstă de 56 de ani. Fost preşedinte al Ucrainiei în perioada 2014-2019, care nu a mai fost votat pentru al doilea mandat. Poroşenko este originar dintr-un mic oraş la sud-vest de Odesa, aproape de graniţa cu Republica Moldova, conform Business Magazin, citat de Mediafax. Tatăl său a lucrat ca inginer agronom în perioada sovietică, iar mai târziu a devenit director al asociaţiei antreprenorilor Ukrprominvest. În arhivele statului există unele indicii că tatăl lui Poroşenko ar fi petrecut doi ani în închisoare pentru că ar fi furat de la stat. După serviciul militar obligatoriu, Petro a studiat relaţii internaţionale şi drept internaţional la Kiev.
Totul a început de la niște boabe de cacao
Omul a început businessul vânzând boabe de cacao. Ca mai târziu să ajungă să cumpere mai multe unităţi de producţie reunindu-le sub numele Roshen în 1995, conform Forbes. Astăzi, Roshen Confectionery Corporation ocupă locul 27 în topul Global-100 Candy Companiei, având 8 fabrici şi comercializând produsele pe mai bine de 30 de pieţe, iar vânzările erau estimate la peste 800 de milioane de dolari anual înainte de începerea războiului, ajungând la 34 mil. euro cifră de afaceri.
În România compania a mers foarte bine, având un profit net de 443.000 de lei, rezultat realizat cu ajutorul unui număr de doar 40 de angajaţi. Grupul ucrainian Roshen nu deţine o unitate de producţie în România, ci se ocupă doar de comercializarea produselor realizate în mai multe unităţi de producţie din estul Europei. Roshen are fabrici în Ucraina, Ungaria şi Lituania. Compania din România este controlată prin intermediul Roshen Nord din Lituania, conform datelor Confidas. Roshen Confectionery Corporation produce peste 320 de sortimente de produse. În fiecare an volumul total al producţiei ajunge la 300.000 de tone, conform datelor de pe site-ul companiei, conform Mediafax.
Averea fostului președinte ucrainean era estimată în 2021 de revista internaţională Forbes la 1,6 miliarde de euro. Însă, anul acesta el nu a mai fost inclus în topul miliardarilor din cauza războiului din Ucraina.