Infofinanciar > Info > Fostul șef CCR, dezvăluiri cu privire la Memorandumul salariilor profesorilor: „Este mai mult o promisiune decât o obligație”
Info

Fostul șef CCR, dezvăluiri cu privire la Memorandumul salariilor profesorilor: „Este mai mult o promisiune decât o obligație”

Augustin Zegrean, Sursa foto Antena 3 CNN
Sursa foto Antena 3 CNN

Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale a României, a subliniat că profesorii nu vor mai putea acționa în justiție Guvernul în cazul în care acesta nu își îndeplinește obligațiile, în urma semnării unui memorandum.

Memorandumul în discuție se referă la majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării și urmează să fie dezbătut în cadrul unei ședințe de Guvern. Zegrean, în timpul unei intervenții la postul de televiziune B1TV, a exprimat încrederea că profesorii vor fi mai bine protejați de data aceasta și nu vor mai cădea pradă manipulărilor și promisiunilor Guvernului.

Memorandumul este o promisiune vagă

„În baza acestui memorandum, profesorii nici nu vor putea să dea în judecată Guvernul dacă nu-și îndeplinește obligațiile. (…) Nu cred că profesorii, de data aceasta, vor mai putea fi păcăliți”, a transmis fostul președinte al CCR. Memorandumul, ca act intern al Guvernului, nu are un impact direct asupra populației și nu este publicat în Monitorul Oficial conform Regulamentului din 10 mai 2009. În ultimii ani, s-au înregistrat mai multe cazuri în care astfel de acte au fost încălcate de către instituțiile care le-au adoptat.

„Pe memorandum se folosește în limbajul diplomatic și presupune niște enunțuri ale unor probleme care se vor negocia ulterior, în viitor. Din câte am văzut eu, în acest memorandum, Guvernul își asumă el niște promisiuni, doar face niște promisiuni. Mai bine îi spuneau „promisiune” și îl publicau așa, că tot aia era”, a explicat Zegrean.

„Actul acesta nu are nicio valoare”

Întrebat dacă lipsa de legalitate inspirată de memorandum se datorează absenței sale din Monitorul Oficial, fostul șef CCR a spus: „Nu are. Sunt și acte care se publică în Monitorul Oficial, care nu sunt neapărat acte normative. Depinde în care partea a Monitorului Oficial. Monitorul oficial are 4 părți, depinde unde-l publică.  Da, oricum nu-i dă mai multă credibilitate. Și profesorii au motive să sufle și iaurt, pentru că, în 2008, li s-a mărit salariul cu 50 % și nu li s-a dat. Prin lege li s-a mărit atunci. Au urmat mii de procese (…). În baza acestui memorandum, profesorii nici nu vor putea să dea în judecată Guvernul dacă nu-și îndeplinește obligațiile. (…) Este mai mult o promisiune decât o obligație. Vedeți că nici nu semnează ceilalți. Memorandumul trebuie semnat de cel puțin două părți”.

„Aceasta era următoarea întrebare. Aceste părți, de fapt, nu sunt părți. Este un autor, Ligia Deca, ministru, avizat de ministrul muncii și ministrul finanțelor și aprobat, într-un colț, de premier”, l-a întrebat pe Zegrean moderatorul emisiunii.

Acesta a răspuns scurt și la obiect: „Care nu va mai fi premier. Actul acesta nu are nicio valoare.”.

Întrebat dacă următorul guvern nu se va angaja în respectarea memorandumului, Zegrean a subliniat: „Dacă legea nu îl angajează, îl angajează un memorandum? Sunt atâtea legi în România care nu s-au aplicat niciodată. (…) Nu cred că profesorii, de data aceasta, vor mai putea fi păcăliți. (…) Guvernul nu-și asumă riscul să dea o ordonanță, pentru că se teme că, dacă nu respectă, o să fie dat din nou în judecată”, citează Edupedu.

Executivul condus de premierul Ciucă a propus un nou memorandum, după cel anterior referitor la ofertele de vouchere. Sindicatele din învățământ au solicitat în mod constant prevederi clare în ordonanțe de urgență sau în proiecte de legi, care să asigure implementarea creșterilor salariale cerute. Până în prezent, reprezentanții profesorilor au respins orice propunere de memorandum și au exprimat preferința pentru măsuri legislative sau reglementări mai solide pentru a garanta respectarea revendicărilor lor.