Infofinanciar > Lumea la zi > FOX NEWS: La masă cu talibanii! Viața unei reporterițe printre teroriștii din Afganistan
Lumea la zi

FOX NEWS: La masă cu talibanii! Viața unei reporterițe printre teroriștii din Afganistan

meena-habib-journalist foxnews.com

Meena Habib a devenit una dintre puținele jurnaliste care își continuă activitatea în mijlocul regimului taliban din Afganistan. Viața sa sub noua conducere a avut un efect paralizant la început, căci femeile au rămas imediat fără unele dintre cele mai valoroase drepturi pe care le are omul, printre care și cel de a avea un loc de muncă.

Cu toate acestea, o jurnalistă în vârstă de 32 de ani a declarat pentru Fox News Digital că problemele din țară nu i-au împiedicat hotărârea de a continua să lucreze sub regimul taliban. „Le spun: <Nu mă considerați o femeie, considerați-mă o jurnalistă>”, a declarat Meena Habib. „Sunt încă activă în fiecare zi, îndeplinindu-mi datoria. În ciuda tuturor acestor restricții, continui să fiu loială poporului meu și profesiei mele”. Habib a devenit una dintre ultimele femei reporter din Afganistan și a continuat să facă presiuni pentru a avea acces la conferințele de presă conduse de talibani de când grupul de insurgenți a preluat controlul în urmă cu un an.

În imaginile împărtășite, Habib este văzută stând pe o podea cu mochetă, îmbrăcată cu un hijab tradițional pentru a-și acoperi părul și cu ochelari de soare mari, astfel încât doar nasul iese la iveală din haina întunecată, în timp ce ia notițe. Ea pare să fie singura femeie din sala aglomerată. Astfel de imagini nu sunt rare, a declarat Habib, explicând că este adesea „singura femeie jurnalist care stă cu militanții talibani”.

Meena Habib sits in Taliban led press conference.

sursă foto: foxnews.com

Dreptul de a știi, îngrădit

„Ei îmi spun că nu am ce căuta în jurnalism ca femeie” descrie reporterița încercările sale de a avea acces la întâlnirile și evenimentele de presă conduse de talibani. Industria jurnalistică din întregul Afganistan a înregistrat un declin puternic al activității în ultimul an, 60% din forța de muncă din mass-media încetându-și activitatea – dar femeile au fost cel mai mult afectate.

Peste 76% dintre femeile jurnaliste și-au pierdut locul de muncă de când Kabulul a căzut în mâinile talibanilor. Cele care au rămas trebuie acum să se supună celor „11 reguli ale jurnalismului” impuse de talibanil, care descurajează orice reportaj care „ar putea avea un impact negativ asupra atitudinii publicului”.

Talibanii nu suportă femeile puternice

Habib a descris jurnaliștilor numeroasele întâlniri periculoase cu care s-a confruntat pe fondul încercărilor sale de a descrie publicului viața reală din Afganistan: „Un bărbat taliban a venit spre mine cu o macetă și a vrut să-mi lovească aparatul de fotografiat”, a spus aceasta, descriind momentul în care oficialii talibani au întreprins o acțiune coordonată pentru a dispersa zeci de femei care au ieșit pe străzile din Kabul luna aceasta pentru a cere să li se redea drepturile fundamentale ale omului.

„Talibanii m-au arestat și mi-au stricat aparatul de fotografiat, iar apoi m-au bătut”, a spus ea. Habib nu a permis ca evenimentele de acest fel să o oprească din a-și continua munca. „Aceasta este o misiune pentru mine”, a continuat reporterița. Persistența acesteia a dat roade în unele cazuri, iar ea a obținut acces la unele evenimente guvernamentale și conferințe de presă – deși nu întotdeauna fără represalii.

„Unii dintre membrii talibani au avut o relație bună cu noi”, a explicat ea, referindu-se la relațiile anterioare pe care ea și alții le-au avut cu oficiali talibani din domeniul mass-media. Fostul purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Saeed Khosti, a fost concediat după o conferință jurnalistică din decembrie 2021, în care a pozat pentru alături de Habib și alte două femei. Celelalte reporterițe au fost, de asemenea, concediate din posturile lor, iar Habib a fost nevoită să se ascundă după ce a primit apeluri de amenințare de la o persoană pe care o bănuia că face parte din rândul talibanilor.

Meena Habib and others pose for picture in December 2021 with the former spokesman of the Ministry of Interior before he was terminated.

sursă foto: foxnews.com

Fuga nu este o suluție

Habib a declarat că ar fi putut să fugă din Afganistan în timpul retragerii SUA, dar a decis să rămână, spunând că nu-și va înceta activitatea până când restricțiile impuse femeilor și presei nu vor fi ridicate. „Aceasta este o țară condusă de bărbați”, a spus ea. „Bineînțeles, există amenințări de arestare sau de alte probleme. Am ales această profesie – nu este o țară prietenoasă cu jurnaliștii. Dar, în ciuda tuturor acestor amenințări, rămân dedicată profesiei mele și continui să lucrez”

Fox News Digital a întrebat-o pe Habib dacă ar dori ca identitatea sa să fie ascunsă pentru protecția sa, dar ea a refuzat și a spus: „Îmi mențin comentariile”.

„Femeile suferă cel mai mult”, a adăugat ea. „Dar ele au nevoie de acces la informații și, în calitate de femeie jurnalist, încerc să le ofer toate informațiile posibile”.

 

Meena Habib is one of the few remaining female journalists continuing her work following Taliban takeover.

sursă foto: foxnews.com