Jennifer Flavin, în vârstă de 54 de ani, a depus cererea de divorț de starul din „Rocky” chiar săptămâna trecută, pe 19 august, numind căsătoria acestora „ruptă iremediabil”. Actuala soție a vedetei de la Hollywood spune că merită mai mult de jumătate din bunurile pe care le dețin în Florida, deoarece starul din Sylvester Stallone ar fi risipit o parte considerabilă din bunuri lor.
„Soțul meu s-a angajat epuizarea și/sau risipa intenționată a bunurilor familiale, ceea ce a avut un impact economic negativ asupra patrimoniului conjugal”, se arată în cererea de divorț din 19 august, argumentând că Flavin, care este și însărcinată, ar trebui să primească o bucată mai mare din plăcintă la împărțirea averii, scrie publicația americană FoxNews.
Stallone, care a ajuns la vârsta de 76 de ani, are o avere estimată la 400 de milioane de dolari de pe urma filmelor sale, afaceri imobiliare și diverse businessuri. Jennifer Flavin, un fost model din regiunea San Fernando Valley din California, a stat în mare parte departe de ochii publicului în timp ce își creștea cele trei fiice.
Ce spune legea americană?
Conform legislației din Florida, ea are dreptul la 50% într-un divorț, iar fostul cuplu a acumulat o avere semnificativă în cei 25 de ani de căsătorie. „Există în mod evident o acuzație de infracțiune”, a declarat Valentina Shaknes, partener în cadrul firmei de drept matrimonial Krauss, Shaknes, Tallentire, Messeri LLP.
Clauza din cererea de divorț nu specifică modul în care Stallone ar fi risipit fondurile cuplului, dar, a spus Shaknes, „ar putea fi vorba de orice, de la jocuri de noroc până la susținerea altor persoane semnificative dacă există o prietenă sau ceva de genul acesta”.
Dragoste cu năbădăi
Flavin și Stallone s-au căsătorit în 1997, când ea avea 29 de ani, iar el 51 de ani, la hotelul Dorchester din Londra. Cu toate acestea, au existat probleme în paradis recent, Jeniffer fiind fotografiată în Los Angeles fără verigheta de nuntă cu 11 zile înainte de a cere divorțul. Câteva zile mai târziu, Stallone a fost fotografiat acoperind un portret al lui Flavin de pe bicepsul drept cu chipul iubitului său câine decedat, Butkis, care a apărut alături de el în „Rocky”.
În petiție, Flavin a cerut „utilizarea și ocuparea exclusivă” a casei de 13.241 de metri pătrați de pe malul apei a fostului cuplu, care i-a costat 35 de milioane de dolari în 2020. Starul din „Rambo” nu duce lipsă de locuințe alternative. El se poate retrage în California, unde a cheltuit 18,2 milioane de dolari pe un conac din Hidden Hills în martie.
Flavin nu a comentat public despărțirea, în timp ce Stallone a declarat pentru Fox News Digital: „Îmi iubesc familia. Ne ocupăm pe cale amiabilă și în privat de aceste probleme personale”.