Infofinanciar > Lumea la zi > Fractură de logică! Europa vrea gaz ieftin din Africa, dar nu investește în noi exploatări din cauza politicilor de mediu
Lumea la zi

Fractură de logică! Europa vrea gaz ieftin din Africa, dar nu investește în noi exploatări din cauza politicilor de mediu

Fractură de logică! Europa vrea gaz ieftin din Africa, dar nu investește în noi exploatări din cauza politicilor de mediu
Credit imagine: wikipedia

Oficialii din Africa acuză europenii de ipocrizie în urma dorinței UE de a importa gaze naturale din Africa în contextul lipsei celui rusesc. Africanii au acuzat oficialii Unuinii Europene de ipocrizie din cauza faptului că aceștia nu vor să finanțeze proiecte care le-ar permite oamenilor de pe cel mai sărac continent să se folosească de gazul pe care îl au.

„Este colonialism verde.Ţările bogate exploatează resursele ţărilor mai sărace în timp ce practic le refuză un acces similar în numele climei”, a comentat Vijaya Ramachandran, director pentru energie și dezvoltare la Institutul Breakthrough.

Potrivit oficialilor africani, continentul lor nu beneficiază de spirjin pentru dezvoltarea metodelor de utilizare a gazului pe plan intern, în ciuda faptului că aceste proiecte de dezvoltare există deja. Doar că finanțările de la instituții precum FMI și Banca Europeană de Investiții pentru proiectele de gaze au dispărut invocând motive climatice.

Ipocrizie europeană

Țarile UE doresc să importe cât mai mult gaz natural african, dar nu vor să finanțeze proiecte de energie și conducte africane din cauza îngrijorărilor climatice. Europa nu și-a respectat nici promisiunile de a finanța proiecte ”verzi”.

Rezervele de gaz pe care le deține doar Nigeria reprezintă un procent de 3% din totalul de gaze ale lumii, iar lucrul care atrage cel mai mult este faptul că acestea nu sunt expluatate mai deloc. Pe lângă asta, gazul extras din majoritatea țărilor africane a fost trimis tot în Europa.

În aprilie, Italia a încheiat noi acorduri pentru a cumpăra gaz din Angola și Congo, iar Germania caută să se aprovizioneze cu gaze din Senegal. Asta, în ciuda faptului ca au descurajat utilizarea gazului și a altor combustibili fosili în întreaga lume. Era unul din obiectivele climatice globale prezentate de lideri europeni la conferința COP26 a Organizației Națiunilor Unite de la Glasgow în noiembrie anul trecut.

Africa, exploatată de Occident

Liderii africani au nevoie de banii pe care aceste tranzacții cu gaze ar putea să-i aducă, dar susțin că interesul brusc al Europei pentru resursele lor arată un standard dublu, un nou episod din lunga istorie de exploatarea regiunii africane de către Occident.

De ce e presată Africa să renunțe la combustibilii săi ”murdari” în timp ce gazul ei este folosit pentru a ține luminile aprinse în Europa, se întreabă liderii africani. Țările bogate au fost reticente în a finanța în Africa conducte și centrale electrice de gaze din cauza emisiilor, dar nici nu și-au îndeplinit promisiunile de a ajuta la finanțarea unor proiecte de energie verde care ar putea fi o sursă alternativă.

Europa pusă la colț la summitul G7

Abordarea oficialilor europeni i-a enervat pe liderii africani care au nevoie de combustibil, de orice tip de combustibil, pentru a scoate milioane de oameni din sărăcie. ”Avem nevoie de parteneriat pe termen lung, nu de inconsecvență și contradicție cu privire la politica de energie verde din Marea Britanie și Uniunea Europeană. Nu ajută la securitatea lor energetică, nu ajută economia Nigeriei și nu ajută mediul. Este o ipocrizie care trebuie să se termine”, a spus președintele nigerian Muhammadu Buhar în cadrul summitului G7.

”Nu pot să vină și să spună: Avem nevoie de gazul vostru, vom cumpăra gazul și îl vom duce în Europa.Trebuie să ne dea ceva înapoi”, a declarat Gabriel Obiang Lima, ministrul energiei din Guineea Ecuatorială, la o conferință de presă în luna mai.