Infofinanciar > Lumea la zi > Fractură la nivel înalt în Franța? Reforma pensiilor bagă zâzanie între Macron și premier
Lumea la zi

Fractură la nivel înalt în Franța? Reforma pensiilor bagă zâzanie între Macron și premier

Fractură la nivel înalt în Franța? Reforma pensiilor bagă zâzanie între Macron și premier
Foto: jurnalul.ro

În Franţa, contestata reformă a pensiilor pare să semene discordie între preşedintele Emmanuel Macron şi şefa guvernului său.

Mass-media franceze chiar de o posibilă ruptură. Astfel, într-un amplu interviu acordat ziarului „Le Monde”, premierul Élisabeth Borne a făcut apel la linişte socială, după tensiunea acumulată în societatea franceză în ultimele luni în jurul reformei pensiilor.

Ea a vorbit de necesitatea respectării unei așa-numite perioade de convalescență în relația cu sindicatele, în încercarea de a relansa dialogul cu ei. Cele spuse de ea în interviu au primit o reacție imediată din partea anturajului președintelui Emmanuel Macron.

Ce convalescență?

„Dar nu se pune problema de nicio convalescență. Cursul a fost stabilit, iar misiunea prim-ministrului este să lucreze la o foaie de parcurs pentru lunile următoare” – au fost termenii folosiți de consilierii prezidențiali în mesajul către presă. Aflată într-o deplasare în teritoriu, premierul Élisabeth Borne a fost asaltată de jurnalişti, care au întrebat-o dacă s-a stricat relaţia sa cu preşedintele Macron şi dacă între cei doi există dezacorduri de strategie pe tema reformei pensiilor.

Ea a încercat să risipească orice urmă de îndoială şi și-a ajustat discursul.

Élisabeth Borne: ”Situația este foarte clară: președintele republicii ia decizia, iar eu, la rândul meu, lucrez pe baza foii de parcurs pe care el mi-a dat-o, adică să construiesc un program de guvernare care să răspundă preocupărilor concrete ale francezilor, și asta cât mai repede, precum și o agendă legislativă și o majoritate în parlament pentru susținerea fiecărui proiect. Mă consult în mod regulat cu președintele. Ne situăm pe aceleași poziții, avem nevoie de calm în țară și de soluții rapide, iar eu cred că amândoi suntem de acord asupra acestor subiecte”

Mișcări masive

O nouă zi de mobilizare a opozanților noii legi a pensiilor este anunțată pe 13 aprilie, cu o zi înainte de a fi anunțată decizia Consiliului Constituțional privind conformitatea reformei cu legea fundamentală. De la același consiliu, sindicaliștii mai așteaptă încă un răspuns, și anume dacă sunt îndreptățiți să inițieze un referendum în cadrul căruia francezii să se pronunțe asupra creșterii cu doi ani a vârstei legale de pensionare.

Dacă răspunsul va fi pozitiv, urmează nu mai puțin de nouă luni de campanie de strângere a celor peste patru milioane de semnături pentru referendum, într-o atmosferă care nu poate fi decât de agitaţie şi tensiune.

Sindicatele și opoziția de stânga au reușit să-l transforme pe președintele Emmanuel Macron în inamicul public numărul unu, dacă ar fi să credem sondajele de opinie.

71% dintre francezi spun că nu mai au încredere în el, cel mai slab scor înregistrat vreodată, după ce exact în urmă cu un an îi încredințau un al doilea mandat de cinci ani de șef al statului.