Infofinanciar > Info > Francezii au investiții uriașe în România. Suma atinge 8,7 miliarde de euro
Info

Francezii au investiții uriașe în România. Suma atinge 8,7 miliarde de euro

Investiții franceze Sursa foto Economica.net
Sursa foto: Economica.net

Franța se situează pe locul 3 în clasamentul investitorilor din România. Investițiile francezilor sunt uriașe în țara noastră, atingând suma de 8,7 miliarde de euro.

În momentul actual, în România sunt aproximativ 4.150 de companii de origine franceză. Cele mai importante sectoare vizate de companiile franceze sunt cele auto, ale comerțului și ale intermedierilor financiare.

Primele două state în topul celor care investesc în România sunt Germania și Italia.

Sunt angajați 125.000 de oameni în cadrul acestor companii, iar cifra de afaceri este de 17 miliarde de euro. Două dintre cele mai mai firme de investiții sunt Renault și Carrefour.

În anul 2017, companiile franceze au avut 100.000 de angajați, iar cheltuielile cu personalul au atins 1,5 miliarde de euro. Costul mediu per angajat a fost de 15,2 mii de euro, însă productivitatea medie per angajat a fost de circa 10 ori mai mare. Acestea au ajuns în același an menționat la 144,4 mii de euro.

Încă din anul 1999, Renault se află pe piața românească. Automobile Dacia a fost achiziționat de către compania franceză și a devenit, ulterior una dintre cele mai de succes la nivel mondial. Aceasta a atins o cotă record de 6,2% pe segmentul automobilelor.

Potrivit Antena 3,Carrefour a ajuns în România în anul 2001, însă a existat un element complementar al companiei din 1999. Primul magazin a fost deschis în Militari, de la intrare pe Autostrada A1.

Investiții franceze de miliarde

Companii care au ales să-și investească banii în România sunt și: Orange, Michelin, Auchan, Oxylane, Alcatel.

Legăturile dintre Franța și România au fost unele strânse dintotdeauna din toate punctele de vedere. Cele două state au fost parteneri strategici.

„Franța a fost dintotdeauna unul din partenerii strategici ai României așa că era normal ca această apropiere a celor două țări să se regăsească și în cifrele de business. Industria auto, comerțul și intermedierile financiare au reprezentat motoarele acestei creșteri, iar în viitor estimăm că investițiile franceze vor accelera în contextul în care companiile au deja exemple de bune practici pe plan local.”,a transmis Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin.

În viitor, statisticile arată faptul că vor exista creșteri și mai mari în ceea ce privește investițiile franceze.

În perioada 2007-2017, investițiile companiilor franceze în România au crescut cu 26%. Conform Banca Națională a României, cota era la 4,7 miliarde de euro. De asmenea, importurile din Franța au crescut în anul 2007 cu aproape 30%.