Infofinanciar > Lumea la zi > Franța anunță era raţionalizărilor! Criza de energie va stinge becul în Orașul Luminilor
Lumea la zi

Franța anunță era raţionalizărilor! Criza de energie va stinge becul în Orașul Luminilor

paris
sursă foto: infinitravel.ro

Guvernul francez anunță amenzi considerabile pentru magazinele care dețin un sistem de aer condiționat și cu toate acestea își țin ușile deschise. De asemenea, o altă măsură anunțată recent face referire la panourile publicitare, care nu vor mai fi luminate pe timpul nopții. Executivul de la Paris este interesat să reducă considerabil consumul de energie electrică.

Când ușa este lăsată deschisă, iar aerul condiționat funcționează, se produce „un consum cu 20% mai mare, iar acest fapt este absurd”, a declarat ministrul francez al tranziției Ecologice, Agnes Pannier-Runacher, la postul de radio RMC, potrivit AFP. Oficialul de la Paris a specificat că Guvernul are de gând să se limiteze și utilizarea panourilor publicitare luminoase în locurile unde acestea nu sunt necesare, existând și anumite excepții, scrie hotnews.ro.

Cum resimt francezii noile măsuri?

„În zilele următoare voi adopta două decrete: primul va generaliza interzicerea publicităţii luminoase, indiferent de mărimea localităţii, între orele 1:00 şi 6:00 dimineaţa, exceptând aeroporturile şi gările care funcţionează şi pe timpul nopţii, iar al doilea va interzice magazinelor să aibă uşile deschise când funcţionează instalaţia de aer condiţionat sau cea de încălzire”, a adăugat Agnes Pannier-Runacher.

Justin Anghel, un român care îşi face doctoratul în Franţa, spune că cetățenii sunt momentan resemnaţi în faţa noilor reguli.

„Sunt binevenite, mai ales în contextul actual. Aceste măsuri, într-o oarecare formă, există deja la nivel de legislativ în Franţa, doar că aplicarea lor deficitară, ineficientă, a determinat statul francez să intervină prin aceste două măsuri principale. Doar în ceea ce priveşte măsura referitoare la utilizarea istalaţiilor climatice doar în interior, ministrul Tranziţiei Energetice preconizează că numai această măsură va aduce la o scădere de 20 la sută a consumului. Guvernul francez încearcă prin aceste măsuri şi să responsabilizeze cetăţenii”, a transmis Justin Anghel, conform unica.md.

Un cunoscut retailer avertizează că va reduce programul de funcţionare

Directorul lanţului de supermarketuri Leclerc a specificat luni, 26 iulie, că cel mai mare retailer francez de produse alimentare ar putea reduce programul de funcţionare. Această propunere vine în cadrul unui pachet de măsuri de urgenţă care vizează diminuarea riscului întreruperilor în aprovizionarea cu electricitate din cauza războiului din Ucraina, transmite Reuters, conform stiripesurse.ro.

Omul de afaceri Michel-Edouard Leclerc a specificat că va respecta restricţiile impuse de Guvern, mai ales că, pentru un singur magazin, plăteşte aproximativ 450.000 de euro pe lună factura la electricitate, aproape dublu decât inainte de creşterea inflaţiei, potrivit unica.md.

Preşedintele Franţei, realesul Emanuel Macron, a anunţat la mijlocul lunii iulie faptul că va prezenta în viitorul apropiat planul oficial de reducere a consumului de energie. Acest plan va cere tuturor cetăţenilor francezi să încerce să renunțe la risipa de energie, iar exemplul dat se referă la închiderea luminilor atunci când pleacă de la birou.