Infofinanciar > Info > Frații Dedeman, tranzacție imobiliară record. Ofertă de 400 de milioane de euro pentru austriecii de la Immo
Info

Frații Dedeman, tranzacție imobiliară record. Ofertă de 400 de milioane de euro pentru austriecii de la Immo

Frații Dedeman, tranzacție imobiliară record. Ofertă de 400 de milioane de euro pentru austriecii de la Immo
Sursa foto: universul.net

Dedeman este deținut de doi frați, pe numele lor Adrian și Dragoș Pavăl, iar aceștia au șansa de a realiza cea mai mare tranzacție din domeniul local de imobiliare decă vor reuși să cumpere proprietățile pe care grupul CA Immo din Austria le au pe teritoriul țării noastre.

Conform România TV, valoarea acestei operațiuni depășește pragul de 400 de milioane de euro. Proprietățile pe care CA Immo le are în România gravitează în jurul valorii de 394 de milioane de euro și se întind pe o suprafață de 164.557 de metri pătrați care poate fi dată în chirie. Suma care vine din chirii este de 29.4 milioane de euro în mod anual. 8% din portofoliul mondial al CA Immo este în România.

Dacă se realizează, tranzacția va avea cea mai mare valoare din piața locală

În cazul în care s-ar produce, această tranzacție o s-o depășească pe cea în care AFI Europe a cumpărat clădirile de birouri ale NEPI Rockcastle. Prețul acelei tranzacții a fost de 300 de milioane de euro.

Conform sursei menționate anterior, frații care dețin lanțul de magazine Dedeman pot să avanseze pe locul doi în topul celor mai mari proprietari de clădiri de birouri, poziția de lider fiind ocupată de cei de la Globalworth. În prezent Dedeman se află pe locul cinci în această ierarhie.

Compania Dedeman a fost înființată în urmă cu 30 de ani de către Dragoș și Adrian Pavăl, iar anul 2021 a fost un extrem de bun pentru lanțul de magazine de bricolaj. În primul rând, cifra de afaceri a reușit să depășească pragul de 10 miliarde de lei, înregistrând un nivel al profitului net de 1.6 miliarde de lei. În plus, tot în acel an, numărul de angajați a crescut, în 2020 fiind de 11.374, iar în 2021 s-au dus aproape de 12.000, 11.948 mai precis.

În ce investesc frații Pavăl și ce clădiri are CA Immo în București

În acest moment frații Pavăl dau sume mari de bani în zona imobiliarelor, plătind suma de 200 de milioane de euro în schimbul clădirilor de birouri The Bridge, 120 de milioane pentru The Ofice, un complex din Cluj-Napoca și încă 50 de milioane de euro în cadrul unei tranzacții pentru clădirile de birouri Dacia One din capitală, conform sursei menționate anterior.

Alte domenii în care cei doi frați care au fondat compania Dedeman au decis să investească sunt: transportul fluvial; farmacii sau viticultură.

Cât despre CA Immo, această companie este prezentă pe piața din România încă din anul 2003. 7 proiecte de birouri sunt deținute de grupul austriac, printre acestea aflându-se : Orhideea Towers; River Place, Bucharest Business Park ; Opera Center sau Europe House. Totuși, aceste imobile sunt destul de „bătrâne”. De pildă, Europe House are 17 ani, iar Opera Center deja are două decenii.