Infofinanciar > Info > Frații Pavăl își extind achizițiile în străinătate. Proprietarii Dedeman cumpără un hotel în Elveția
Info

Frații Pavăl își extind achizițiile în străinătate. Proprietarii Dedeman cumpără un hotel în Elveția

fratii paval dedeman (sursă foto: universul.ro)
Sursa foto: Arhiva companiei

După achiziția de anul trecut a Grand Hotel Gardone din Italia, frații Pavăl au cumpărat acum Waldhaus Flims Wellness Resort din Elveţia.

Frații Pavăl au cumpărat, împreună cu lituanienii de la Apex Alliance, complexul hotelier elevețian de cinci stele Waldhaus Flims Wellness Resort. Comlexul va fi redeschis anul viitor. Este al doilea hotel din afara țării pentru frații Pavăl. Apex Alliance deține deja 17 hoteluri din întreaga Europă. Compania reprezintă branduri de renume, precum Hilton, Marriott şi Radisson.

„Ca investitori pe termen lung, apreciem foarte mult semnificaţia istorică a casei şi cadrul său natural uluitor. Scopul nostru este să păstrăm aceste elemente unice. Dar, în acelaşi timp, să renovăm cu grijă staţiunea pentru a oferi viitorilor noştri oaspeţi o experienţă deosebită. Avem întotdeauna în vedere rădăcinile hotelului şi semnificaţia sa pentru regiune”, a declarat Dragoş Pavăl, preşedintele Pavăl Holding, citat de zf.