Infofinanciar > Esential > Frățiile din business-ul românesc. Cine sunt frații cu cele mai mari afaceri
Esential

Frățiile din business-ul românesc. Cine sunt frații cu cele mai mari afaceri

Ediția a IV-a a reuniunii ministeriale referitoare la Acordul între Guverne Sursă foto Manager.ro
Sursa foto: Arhiva companiei

Sintagma „afacere de familie“ este percepută în România ca reprezentând un business mic, de anvergură cel mult locală. Există însă și excepții notabile – frații care au reușit afaceri de succes.

Un proverb cinic spune că „Frații sunt frați, dar buzunarele nu“. Este adevărat însă că un altul afirmă că „Atunci când frații lucrează împreună, munții se schimbă în aur“. În mediul de business se verifică ambele.

La nivel global, există o galerie extinsă de exemple celebre. De la frații Wilbur și Orville Wright – care după ce și-au înscris numele în istoria aviației și-au valorificat notorietatea și au făcut avere vânzându-și aeronavele în Europa –, până la Walt și Roy, creatorii imperiului Disney, sau Albert și Harry, care au înființat gigantul Warner Bros.

Este adevărat, există și contraexemple la fel de celebre. Cum este, de exemplu, „cazul“ fraților Rudolph și Adolf Dassler. Aceștia au înființat în urmă cu un secol prima companie de încălțăminte sportivă din Germania și au obținut un succes uriaș. După cel de Al Doilea Răboi Mondial însă, drumurile celor doi s-au despărțit. Rudi și-a lansat propria firmă, Puma, în timp ce Adolf nu s-a lăsat mai prejos și a creat Adidas. Succesul repurtat de fiecare companie în parte nu i-a oprit însă să se dea în judecată o lungă perioadă.

Afacerile de succes conduse de frați au început să apară și în România imediat după 1990. Chiar dacă nu au atins nivelul exemplelor citate, multe din ele și-au consolidat poziția de-a lungul anilor. Altele au intrat în declin. Însă o parte au atins statutul de lider pe sectoarele de piață în care activează și încep să capete anvergură la nivel regional.

Frații Micula, primul tandem cu vizibilitate

Primul exemplu de notorietate a fost cel al fraților Ioan și Viorel Micula. Cei doi au înființat în anul 1993 grupul European Drinks & Foods, una din cele mai mari companii de pe piața alimentară din estul Europei. Grupul include firmele Transilvania General Import-Export (TGIE), European Drinks, European Food, Scandic Distilleries, Rieni Drinks și Starmill. Și a fost, mai mulți ani, cel mai mare jucător din industria alimentară locală, cu exporturi în 40 de țări.

Afacerile fraților Micula au intrat însă în declin în ultimii 15-18 ani. De exemplu, compania European Food a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 222 milioane de lei. Rezultat care confirmă o evoluție în scădere față de vârful din 2008, când a atins maximul de 583 milioane lei. Nici afacerile European Drinks SA nu se prezintă prea bine, deși în 2022 au fost pe creștere cu aproximativ 44 de milioane lei, ajungând la o valoare totală de 285,2 milioane lei. Sunt însă departe de maximul înregistrat în 2006, când valoarea a fost de 490,7 milioane lei.

Și TGIE este pe o evoluție descendentă. Cifra de afaceri din 2022 (420,2 milioane lei) reprezintă mai puțin de o treime din vârful obținut în 2008 (1,38 de miliarde de lei). Aceleași tendințe se observă și în cazul Scandic Distilleries (53,6 milioane de lei în 2022, față de 98 în 2020 și 132 milioane în 2005), Rieni Drinks (62,9 milioane lei anul trecut, față de 147 milioane în 2005) și Starmill (4,8 milioane în 2022, față de 19,6 în urmă cu 18 ani).

Între timp, frații Micula s-au extins și în domeniul afacerilor imobiliare. Însă o bună parte din hotelurile deținute de aceștia pe Litoral au fost scoase la vânzare. În timp ce altele au fost executate silit de fisc. ANAF a demarat executarea silită pentru recuperarea despăgubirilor plătite de statul român. Suma se ridică la aproximativ 1,2 miliarde de lei.

fratii paval dedeman (sursă foto: universul.ro)

Sursa foto: Arhiva companiei

Frații Pavăl, miliardarii care au început cu un butic cu „de toate“

Un alt business început în ’90, dar devenit unul de succes, este cel al fraților Dragoș și Adrian Pavăl. Cei doi au început în 1992 cu un butic cu „de toate“ deschis în Bacău. În prezent domină retailul de construcții și amenajări cu brandul Dedeman și o rețea de 60 de magazine în țară.

Afacerea pornită de cei doi frați din Suceava a avut o evoluție constant ascendentă. De la 254 miloane lei în 2005, nu a mai fost nevoie decât de încă patru ani pentru depăși pragul de un miliard. Borna de 5 miliarde a fost depășită în 2016, iar cea de 10 miliarde de lei în 2021. În 2022, cifra de afaceri înregistrată de Dedeman a fost de peste 11 miliarde de lei. Iar profitul net obținut – de 1,7 miliarde.

Între timp, frații Pavăl și-au extins aria de activitate. Au intrat, printr-un parteneriat, pe zona de logistică, unde au deja câteva proiecte importante, dar și în sectorul imobiliar. La momentul actual sunt pe locul doi în clasamentul celor mai mari proprietari de spații de birouri din România. Poziție cucerită prin achiziționarea portofoliului CA Immo, tranzacție evaluată la peste 370 de milioane euro.

Cei doi mai dețin plasamente în construcții, industria de aluminiu, transport fluvial, farma, producția de panouri fotovoltaice, agricultură etc.

Fondatorii FAN Courier (sursă foto: arhiva companiei)

Sursa foto: Arhiva companiei

Frații Mihai, o afacere dezvoltată cu principiile de acasă

Un alt exemplu al faptului că business-ul în familie poate fi unul de succes este cel al fraților Adrian şi Neculai Mihai. Aceștia s-au lansat în afacerea de curierat alături de prietenul lor din copilărie, Felix Pătrăşcanu, în 1998. Inițiativa a mers ca pe roate – ad litteram, pentru că în primul an și-au folosit propriile automobile Dacia pentru a livra comenzile. În prezent, FAN Courier este liderul pieței de curierat din România.

Pentru a respecta cronologia, trebuie precizat că frații Mihai din satul Fitionești, județul Vrancea, își începuseră propria afacere din 1992. Atunci puseseră bazele unei firme care avea ca obiect de activitate colectarea de fier vechi. Firma a funcționat timp de aproape opt ani și a asigurat finanțarea FAN Courier până în anul 2000.

„Toți trei am plecat de acasă, de la Fitionești, cu câteva lucruri învățate, după care ne-am ghidat în toți acești 25 de ani. Când începi un lucru, să-l duci până la capăt, fie că-ți place, fie că nu-ți place. Apoi, foarte important, să ai bun simț în tot ceea ce faci și în relația cu ceilalți. Și, la fel de important, să-ți fie rușine să fii leneș și să nu muncești. (…) Totul se muncește și nimic nu cade din cer. În aparență, sunt câteva lucruri simple, cu care ar trebui să plece în viață orice tânăr. Dar sunt lucruri de o importanță crucială pentru parcursul fiecăruia în viață.“, a explicat Neculai Mihai, cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de activitate a companei.

FAN Courier a depășit pragul de un miliard de lei cifră de afaceri în 2020. Iar în 2022 s-a poziționat pe primul loc la nivel național în ceea ce privește gradul de utilizare a serviciilor. Dar și în preferințele utilizatorilor, conform datelor Mercury Research.

Tandemurile lider din economia românească

Lista afacerilor românești de succes deținute de frați nu se rezumă însă doar la cele de mai sus. Iată câteva exemple relevante în acest sens.

– Grampet, prima companie multinațională cu capital românesc și cel mai mare grup logistic privat din România şi din Europa de Sud-Est. Este deținută de frații Gruia Stoica și Vasile Didilă.

– Bittnet, prima companie de tehnologie listată pe Bursa de Valori București. A fost lansată la începutul în 2007 de frații Mihai şi Cristian Logofătu. În 16 ani, compania a devenit grup, reunind mai mult de 12 branduri, și își continuă procesul de extindere.

– Frații Marius și Emil Cristescu, unii dintre cei mai discreți oameni de afaceri din România. Cei doi dețin prin intermediul Grupului Bega mai multe hoteluri, parcul industrial Faur, complexul Arsenal Park. La acestea se adaugă mai multe firme din industria chimică, foraj petrolier, comerț, transport, imobiliare etc.

– Compania Electrogrup, deținută de fraţii Teofil şi Simion Mureşan, alături de Marian Pantazescu. A fost înființată în 1997 oferind inițial servicii de infrastructură energetică și de telecomunicații operatorilor de rețele energetice și de telefonie mobilă. Ulterior, și-a extins activitatea pe zonele de energie și construcții civile, devenind un jucător important în sectorul proiectelor rezidențiale.

– Firma Autonom, din Piatra-Neamț, a fost înființată în 2006 de frații Marius și Dan Ștefan. Specializată inițial pe zona de leasing operațional și închirierea de mașini, compania s-a extins constant. A ajuns să aibă filiale în întreaga țară, dar și peste hotare, și s-a transformat într-un grup puternic cu investiții în mai multe domenii de activitate. Prin intermediul Autonom Ventures, divizia de investiții a grupului, frații Ștefan au achiziționat pachete de acțiuni în mai multe companii, dar și în fonduri de investiții.

O mențiune specială merită și frații Emil și Vasile Goța, care conduc împreună compania Elis Pavaje, lider în acest sector. Cei doi au moștenit afacerea începută de tatăl lor cu un utilaj artizanal în curtea casei din Petreşti, județul, Alba. Dar au dezvoltat-o, iar în 2022 au finalizat construcția celei de a cincea fabrici, o investiție de 20 de milioane euro.

Care sunt secretele succesului „frățiilor“

Cu o asemenea panoplie bogată, psihologii nu au ratat ocazia de a emite teorii asupra succesului – sau insuccesului – în afaceri pe care îl au frații.

Din perspectiva acestora, relațiile de familie dintr-un tandem de business pot fi legătura esențială care menține compania în viață în cele mai dificile momente. Dar, la fel de bine, poate fi sursa unor tensiuni care să ducă la distrugerea afacerii. Și care să dezbine familiile uneori pentru totdeauna.

Există teorii conform cărora frații reprezintă cea mai nepotrivită combinație la conducerea unei companii. Spiritul de competiție dintre ei, perpetuat din copilărie, îi face să se certe și să fie adesea în opoziție. În principal, pentru a-și demonstra meritele.

Dar la fel de adevărat este că există și situațiile fericite în care frații își înțeleg și acceptă diferențele. Iar atunci când le și transformă în puncte forte devin echipe redutabile. Mai ales dacă își dezvoltă abilități de business complementare.

Este o situație vizibilă în cazul companiilor în care atribuțiile și responsabilitățile dintre frați sunt clar delimitate. În astfel de situații, încrederea și motivația – consolidate de faptul că afacerea devine o parte importantă a „vieții de familie“ – reprezintă principalele motoare ale succesului.