Infofinanciar > Info > Fraudă din fonduri UE! Grupuri criminale ar fi implicate
Info

Fraudă din fonduri UE! Grupuri criminale ar fi implicate

Fonduri UE - sursa foto - gds.ro
Sursa foto: gds.ro

Vineri, 4 august, au loc percheziții în 17 locații. Acestea sunt realizate în cadrul unei anchete ce are ca scop investigara unei fraude de 1,6 milioane de euro din fonduri europene.

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca și Iași efectuează astăzi percheziții în 17 locații (inclusiv instituții publice), în cadrul unei anchete privnd o posibilă fraudă de 1,6 milioane de euro. Aceasta implică fonduri europene și naționale ce aveau ca scop promovarea ocupării forței de muncă.

Fraude cu bugetele UE

Este considerat că aceștia au susținut un grup de criminalitate organizată, prin acceptarea depunerilor unor documente falsificate, emiterea acestora și coordonarea pregătirii oficiale a depunerilor. Aceste lucruri au fost săvârșite pentru a putea justifica plăți din fonduri UE.

Gruparea criminală organizată ar fi înființat șapte companii fictive, potrivit anchetei, pentru a obține în mod fraudulos subvenții europene și naționale. Acestea au scopul de a ajuta șomerii să-și îmbunătățească competențele și perspectivele de angajare. Este presupus că suspecții au realizat 197 de angajări de persoane sub pretenții false, fraudând bugetele UE și naționale cu un total de 1,67 milioane de euro din care: 85% aparțin bugetului Uniunii Europene și 15% din bugetul național al României.

În acest context, vor fi desfășurate percheziții domiciliare cu ajutorul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizației Bacău, precum și din Brigada de Operațiuni Speciale și Jandarmeria Română.

Purtătorul de cuvânt AJOFM, Daniela Bălan, a subliniat faptul că aceștia realizează multiple percheziții: „BCCO efectuează o percheziție la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău și Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă bacău. Am fost informați că se efectuează procedurile conform legislației de verificare a unor dosare ce au fost obiect al activității noastre cu finanțare europeană”.

Perchezițiile sunt peste tot

Între 2016 și 2022, Primăria Mereni a fost prejudiciată cu trei milioane de lei, după ce ar fi plătit bani unor firme pentru bunuri care nu au fost livrate sau prestate instituţiei, conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. În dosar sunt implicați şi şefa Trezoreriei Constanţa, dar şi contabilul primăriei Mereni.

Joi, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, a transmis că poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut deja două percheziţii domiciliare într-un dosar penal, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de delapidare, uz de fals şi abuz în serviciu.

Așadar, percheziţiile au avut loc la locuinţa unei persoane fizice şi la sediul unei instituţii.În același timp, au fost puse în executare 8 mandate de aducere în judeţele Constanţa şi Olt, conform sursei b1tv.ro.