Infofinanciar > Info > Vine frigul, se dă drumul la centralele! Cât costă verificarea sistemului în 2024
Info

Vine frigul, se dă drumul la centralele! Cât costă verificarea sistemului în 2024

Centralele de apartament (Sursă foto: spynews.ro)
sursă foto: arhiva companiei

Chiar dacă este deja jumătatea lui septembrie, temperaturile au scăzut brusc. Iar seara este deja răcore. Unii s-au decis să pornească centralele pentru a înăîlzi casa pe timp de noapte. Însă, acum, specialiştii recomandă să fie realizată o verificare a sistemului de încălzire înainte de pornirea caloriferelor.

De asemenea, de menționat că cei care nu respectă această regulă nu doar că încalcă legea, dar riscă să îşi pună viaţa în pericol. Echipa de la Observator News a stat de vorbă cu Răzvan. El cheamă în fiecare an, la început de toamnă, un expert pentru a verifica sistemul de încălzire.

„De obicei, când începe sezonul rece necazurile apar fie sâmbăta şi duminica, fie în sărbătorile legale şi de aceea trebuie neapărat din experienţa mea să avem o verificare făcută în timp”, spune Răzvan. Verificarea aceasta este obligatorie la fiecare doi ani. Operaţiunea costă între 250 şi 400 de lei. Însă, banii nu sunt irosiți, căci în acest fel cetățenii se asigură că funcţionează în parametri normali, scrie observatornews.ro.