Infofinanciar > Info > Se face și mai frig! Temperaturile scad considerabil
Info

Se face și mai frig! Temperaturile scad considerabil

Se face și mai frig! Temperaturile scad considerabil
sursă foto: arhiva companiei

De săptămâna viitoare, în România se face și mai frig decât a fost zilele acestea. Meteorologii spun că, din cea de-a doua parte a săptămânii următoare sunt așteptate ninsoare.

De asemenea, temperaturile vor ajunge chiar și la valori de – 20 grade Celsius. Temperaturile vor ajunge să scadă și în Capitală. În București, minimele ar putea să ajungă la – 8 grade Celsius pe timp de noapte.

„Vorbim de ger local în Transilvania, în Moldova, adică temperaturi sub -10°. De asemenea, prin dealurile din sud și din sud vor fi temperaturi ușor sub -10° și într-adevăr, în următoarele două nopți, în estul Transilvaniei, la polul frigului, așa cum știm, vom atinge temperaturi până spre -20 -18°”, a declarat meteorologul ANM Mihai Timu pentru Digi24.

„Atunci s-ar putea să crească un pic temperaturile, dar sunt semnale că o masă de aer rece din nou va pătrunde pe Europa și este posibil după săptămâna viitoare din nou să avem o pătrundere mai rece”, a mai spus Mihai Timu, citat de spotmedia.ro.