Infofinanciar > Info > A venit frigul la noi în țară. Drumurile ar putea fi blocate de zăpadă până la finalul lui 2024
Info

A venit frigul la noi în țară. Drumurile ar putea fi blocate de zăpadă până la finalul lui 2024

A venit frigul la noi în țară. Drumurile ar putea fi blocate de zăpadă până la finalul lui 2024
Sursa foto: Arhiva companiei

La noi în țară, un val de aer polar a lovit mai multe regiuni, aducând prima avertizare pentru ninsoare și viscol din acest sezon.

În zonele montane, în Poiana Brașov și Predeal s-a depus deja un strat de zăpadă. Tot în acest context, pe Transalpina, circulația va fi închisă, începând de astăzi. Situația a fost provocată de condițiile dificile menționate anterior.

Chiar și în regiunile unde nu a nins, temperaturile scăzute și vântul puternic au creat mai multe situații dificile pe tot teritoriul. Mai multe județe din sudul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea și zona Carpaților Meridionali sunt aflate deja sub atenționare de cod galben: ninsori, ploi și vânt intens.

Prognoza afectează și traficul general. Luni dimineață, vizibilitatea a fost redusă în mod considerabil. Problema a fost mai ales valabilă pentru Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Suceava și Timiș. Acolo, ceața a fost densă și a limitat vizibilitatea la sub 200 de metri, chiar și la 50 în anumite zone.

Probleme din cauza unui val de aer polar

Meteorologii au emis și un cod galben din cauza ploilor torențiale și a vântului puternic în Constanța. În localitățile Agigea și Techirghiol, autoritățile au transmis alerte Ro-Alert. Locuitorii au fost avertizați să evite deplasarea și să stea adăpostiți.

Porturile au fost închise, iar navele pentru transport maritim și fluvial au avut manevrele suspendate. Vântul puternic a pus în așteptare activitatea de transport naval.  În toată țara autoritățile au luat și decizii de a închide circulația rutieră pentru câteva zile.

Prognoza indică precipitații și temperaturi scăzute, favorabile pentru lapoviță și ploi în zone înalte.

Drumuri blocate până la sfârșitul anului

În cazul în care condițiile se vor îmbunătății, anumite drumuri ar putea fi deschise. Însă, dacă vremea rămâne la fel, există și șansa de restricționare până la finalul anului, atunci când vor exista condiții sigure pentru intervenții de curățare a zăpezii.

„Decizia este luată pentru aceste zile, câteva zile de cât avem prognoza aceasta de precipitații și temperaturi foarte scăzute, ceea ce înseamnă clar lapoviță și ninsoare în zonele montane. Dacă va mai permite vremea, se va mai redeschide traficul. Dacă nu, circulația va rămâne închisă până anul viitor, când condițiile vor permite intervențiile de îndepărtare a zăpezii și de reluarea circulației în condiții de circulație bună, de siguranță”, a declarat Cristi Tudor, reprezentant al Direcției de Drumuri și Poduri Craiova.

Scăderea bruscă a temperaturilor a generat probleme de vizibilitate și carosabil dificil. În Capitală și în județele de sud sau sud-est, traficul este în desfășurare pe un carosabil umed. Acolo sunt precipitații mai ușoare sub formă de ploaie, conform dailybusiness.