Furtuna Isha face ravagii! Furtuna Isha a generat haos în traficul aerian din Marea Britanie și Irlanda, afectând mii de pasageri care au ajuns în alte orașe sau țări decât destinațiile inițiale.
Un avion a aterizat la 1.600 de kilometri de locul planificat, iar altul a petrecut trei ore în zbor pentru a ateriza, în cele din urmă, la doar 50 de kilometri de locul de decolare. Rafalele de vânt de peste 160 de kilometri pe oră au perturbat zeci de zboruri.
Un exemplu dramatic a fost cursa Manchester – Dublin. Avionul nu a putut ateriza la destinație. Piloții au încercat să găsească un alt aeroport disponibil, dar au fost deviați de furtună în Franța. A ajuns la 600 de kilometri distanță de destinație.
Pasagerii au povestit despre momente de coșmar, cu avioane deviate de la aeroport la aeroport, în încercarea de a evita condițiile meteorologice periculoase. Un zbor Manchester – Londra a aterizat chiar la 1.600 de kilometri distanță, în Budapesta, din cauza furtunii.
În același timp, Germania se confruntă cu vremea rea, jumătatea de vest fiind sub cod portocaliu de vijelii, conform observatornews.ro.