În urma deciziei Curții de Arbitraj Comercial Internațional de la Washington, reprezentanții Gabriel Resources au anunțat posibilitatea contestării deciziei.
Compania Gabriel Resources a anunțat că analizează posibilitatea contestării deciziei în cazul Roșia Montană. Vineri, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de la Washington a dat câștig de cauză României.
„Este o decizie profund eronată“, a declarat Anna El-Erian, președintele companiei. Compania subliniază că decizia tribunalului s-a luat cu o majoritate de 2 la 1, și nu în unanimitate. El-Erian a declarat că Guvernul României s-a implicat politic pentru a împiedica „un proiect minier emblematic”.
„Compania analizează decizia Tribunalului împreună cu consilierii săi juridici pentru a-și evalua opțiunile. Inclusiv pentru a contesta decizia prin intermediul procesului de anulare prevăzut de Convenția ICSID. Considerăm că decizia majorității este profund eronată.”, a transmis Anna El-Erian.
În urma deciziei, statul român nu va plăti nicio despăgubire companiei Gabriel Resources în cazul Roșia Montană.
Gabriel Resources analizează opțiunile
În comunicatul remis publicității, compania a mulțumit acționarilor și echipei de angajați din România.
„Ne vom lua timp pentru a ne evalua opțiunile. Dar ne grăbim să transmitem sincerele noastre aprecieri acționarilor noștri pentru sprijinul și răbdarea lor de neclintit pe parcursul acestui proces prelungit. Dorim, de asemenea, să ne exprimăm recunoștința față de conducerea noastră serioasă și harnică și față de echipa de angajați, din România și din străinătate, care și-au dedicat o parte semnificativă a carierei lor pentru dezvoltarea acestui proiect, cu convingerea sinceră că acesta este în interesul țării”, se arată în comunicatul de presă.
Compania apreciază că România a ratat o oportunitate economică. „Acționarii Gabriel Resources au investit sute de milioane de dolari pentru a livra un proiect minier transformațional. Acesta ar fi adus beneficii sociale și financiare foarte importante pentru poporul român. Nu doar la Roșia Montană, ci în toată România. Regretăm că România, economia și cetățenii săi, au ratat oportunitatea de a beneficia de acest proiect minier. Vom studia în detaliu decizia Tribunalului înainte de a ne evalua următorii pași”, se mai arată în comunicatul remis, citat de g4media.
Guvernul își adjudecă victoria
La scurt timp după anunțarea decizie, guvernul, premierul și o serie de miniștri au comentat victoria.
„Am câștigat procesul Roșia Montană!!! Ne-am luptat pentru România pentru că era nedrept ca fiecare salariat și pensionar al acestei țări să fie penalizat pentru ticăloșia unor antiromâni! Mulțumesc echipei de avocați care a reprezentat România cu profesionalism, cinste și onoare! Românii nu trebuie să sufere din cauza deciziilor unor premieri care au pus interesele personale mai presus decât interesele naționale!“, a fost declarat Marcel Ciolacu.
La rândul său, ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a vorbit despre cele șapte miliarde de dolari salvate. „Sunt banii pe care noi îi folosim pentru dezvoltare și pentru proiectele noastre de infrastructură. Ar fi fost un mare regret (să fie plătiți drept despăgubiri, n.r.). Fiindcă nu ne putem atinge de cheltuielile statului ce țin de asigurarea salariilor, a pensiilor și de tot ce are statul ca și cheltuieli de funcționare.“, a declarat Boloș.