Vișinel Bălan, care a fost vreme de un an vicepreședinte al Protecției Copilului, angajat de Ministerul Familiei și la solicitarea Gabrielei Firea, cu rang de subsecretar de stat, a fost demis tot de cea care îi ceruse serviciile.
Activistul pentru drepturile copiilor instituționalizați s-a întors către instanțele de judecată și către presă pentru a-și spune povestea și a obține dreptate, precum și pentru a trage un semnal de alarmă în privința fostei ministre, care și-a depus mandatul în urma scandalului cu „azilele groazei” din Voluntari.
Lupta împotriva morilor de vânt
O mare problemă în timpul în care Bălan a ocupat funcția de vicepreședinte a fost caracterul său vocal cu privire la sinuciderile copiilor aflați în centre de plasament.
„Ei în permanență să blocheze instituția. De exemplu, am vorbit cu un tânăr aflat într-un centru de plasament, unde, în telefon auzeam cum un educator urlă și lovește niște copii.Eu sunt un fel de spaimă eu cer să creăm infrastructură să dăm voce acestor copii. Nici eu nu știu cum am supraviețuit în acest sistem”, își amintește fostul subsecretar de stat și vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Acesta a petrecut 26 de ani în astfel de centre, precum și în grija asistenților maternali. În aceste situații de plasament, a suferit grave abuzuri, care se întâmplă în continuare multor copii din aceste instituții.
De la conflicte din sistem până la justiție socială
Vișinel Bălan este de părere că, în afara dorinței de a păstra starea lucrurilor identică în sistem, a mai existat o problemă: faptul că viziunea sa deschisă față de minoritățile sexuale nu se alinia cu viziunea conservatoare a Gabrielei Firea. Mai precis, înclinația lui Vișinel Bălan către justiția socială i-ar fi afectat Gabrielei Firea imaginea. Deoarece ea, conform unui interviu dat de Bălan, l-ar fi angajat pe criterii de imagine, nu l-a mai considerat de folos îmn momentul în care el și-a exprimat opiniile pro-LGBT.
„Păi au fost mai multe întâlniri private, cu echipa doamnei ministru de mai multe ori, cred că problema a fost că susțin comunitatea LGBT, îți mărturisesc la un moment dat am zis să frecventez Biserica că poate o mai liniștesc pe doamna ministru, că cei din LGBT sunt oameni care suferă, trăiesc, simt. Oamenii au dreptul să se iubească. „Păi știi că îmi afectează electoratul”.
Dacă vrei să avem o filosofie a progresului și să mergem înainte trebuie să-i iubim pe toți. Și atunci de aici a început totul, de la suportul pe care îl acord comunității LGBT a existat un deranj pe partea asta plus că am susținut 16 persoane din LGBT să adopte copii iar ei a reușit. Nu-ți explic ce a fost când doamna ministrul a aflat.
A fost dificil, între timp am dat interviu unei publicații în care am vb despre situația respectivă. Încă odată orice om de bună credință, atenție că nu se adoptă așa, durează 6 luni cu investigații. Sunt două procese: cel de evaluare în care vine o comisie la tine acasă discută cu tine – e procesul în care primești certificatul de adoptare – după care este a doua parte, de potrivire”, a explicat Vișinel Bălan într-un interviu.
Chiar și așa, cel mai puternic factor în această situație, care l-a făcut pe fostul vicepreședinte ANPCD să dea Ministerul Familiei în judecată, este problema de sistem, conchide Vișinel Bălan:
„Mi s-a făcut rău am fost operat, este nedreptatea asta te duci să lupți pentru o categorie de persoane și vezi că te sancționează că ai făcut ceva contrar viziunii lor. Acum există cealaltă carapace a celor care sunt vechi cert este că avem un deranj, nu întâmplător am acceptat intalnirea cu doamna ministru pentru că lupt, dar mi s-a părut că a fost o întâlnire doar de dragul de a fi.
Am fost la o întâlnire în care toată discuția a fost ca eu să nu mai scriu articole în care atenție, eu am scris despre abuzurile sexuale asupra copiilor din partea angajaților centrelor. S-au simțit lezați de articolele mele”.